ImportantTara Lapusului

Târgu Lăpuş: CAMPANIE IPJ MARAMURES – PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!

Poliţiştii de prevenire au fost invitaţi de conducerea unei societăţi comerciale din Târgu Lăpuş să ofere angajaţilor câteva recomandări pentru siguranţa personală şi a bunurilor lor.

În contextul în care societatea respectivă are sute de angajaţi, prezentarea unor aspecte legislative nu poate fi decât de bun augur.

S-a discutat despre responsabilitatea fiecăruia în protecţia bunurilor proprii, importanţa respectării regulilor de convieţuire socială dar şi despre consecinţele comiterii de fapte penale. Pe de o parte e riscul de îngrădire a libertăţii, dar chiar dacă nu se ajunge până acolo, există riscul pierderii locului de muncă, cu toate neajunsurile care derivă din aceasta.

Totodată, celor peste 200 de persoane prezente le-au fost aduse în atenţie şi mesajele campaniei „Paza bună trece primejdia rea” derulată în această perioadă de Poliţia Română împreună cu Groupama Asigurări pentru prevenirea furturilor din locuinţă.

Fiţi vigilenţi! UN SIMPLU GEST VĂ POATE FERI DE INFRACTORI!

Ne apropiem cu paşi repezi de sărbători. Nu vom scăpa nici de această dată de aglomeraţia caracteristică acestei perioade. O geantă lăsată la vedere în autoturism, o poşetă lăsată în căruciorul de cumpărături vă pot transforma în victime! Poliţiştii vă reamintesc că un simplu gest vă poate feri de infractori şi vă sfătuiesc:

În locurile publice

  • Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun !
  • Nu afişaţi bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice !
  • Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă abordează pentru diferite acte de caritate! Pot fi escroci, al căror scop este acela de a vă înşela !

La cumpărături

  • Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor;
  • Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni.

În mijloacele de transport în comun

  • Daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun !
  • Supravegheaţi atent buzunarele şi geanta în care aveţi bani şi documente, pentru a preveni furtul acestora !

De asemenea vă recomandăm ca în locurile aglomerate să nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi să nu răspundeţi la provocări cu violenţă! Apelaţi numărul unic  de urgenţă 112 ori de câte ori sunteţi victima sau martorul vreunei infracţiuni!

Te-ar putea interesa si

Doi soţi din Baia Mare şi-au transformat curtea în tabără. Prichindeii au renunţat la telefoane şi se bucură de jocuri creative

Redactie

Spectacol de final de an şcolar la Școala Populară de Artă ”Liviu Borlan” Baia Mare

Redactie

DIN CAUZA LEGII MARŢIALE DIN UCRAINA: Lanţul uman al păcii pe podul de peste Tisa a fost anulat

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult