Eveniment

ACUZE GRAVE: Plângere depusă de un bărbat din Şieu împotriva a doi polițiști de frontieră. Aceştia sunt acuzaţi de purtare și cercetare abuzivă, lovire și distrugere

Un maramureșean a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești împotriva a doi polițiști de frontieră, acuzându-i pe aceștia de purtare și cercetare abuzivă, lovire și distrugere.

Plângerea a fost depusă de Florea Mihai, domiciliat în comuna Șieu, județul Maramureș.

În seara zilei de 16 ianuarie a.c., la ora 19:30, în timp ce se afla în staționare pe raza localității Strâmtura, Florea Mihai a fost abordat de către un echipaj al Poliției de frontieră aparținând ITPF Sighetu Marmației, echipaj format din opt polițiști de frontieră, conform sighet247.

Maramureșeanul arată în plângerea depusă că doi dintre polițiști i s-au adresat în mod jignitor și l-au amenințat pe acesta cu bătaia, spunându-i că este suspect că deține în mașină marijuana. Simțindu-se amenințat, atât el cât și familia acestuia care se afla în mașină, Florea Mihai a format de pe telefon numărul unic de urgență 112, pentru a chema un echipaj de Poliție și să se plângă legat de modul de intervenție al frontieriștilor.

Văzând acestea, un polițist de frontieră din cadrul echipajului, numit Mihai Dzidzac, i-a smuls lui Florea Mihai telefonul din mână, l-a înjurat și i-a aplicat mai multe lovituri peste față cu bastonul. Ceilalți membri ai echipajului au asistat pasiv la scenele de violență, potrivit faptelor descrise în plângere. Când Florea Mihai i-a spus polițistului că va depune plângere la procuratură, polițistul violent i-a replicat că nu are decât, deoarece dânsul se află în relație de strânsă prietenie cu procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești și că nu i se va întâmpla nimic. Mai mult, înfuriat de afirmația lui Florea Mihai, acesta i-a aplicat în continuare alte lovituri, apoi l-a luat pe sus din mașină și l-a transportat la Spitalul municipal Sighet pentru a fi verificat, în calitate de șofer, dacă este băut sau nu (deși autoturismul se afla în staționare. Conform datelor aflate de Sighet 247, șoferul nu era băut – n.r.). În timp ce a fost luat pe sus, autoturismul său a fost avariat: parbriz fisurat, spoiler față dreapta crăpat și alte elemente deteriorate.

După ce s-au prelevat probele biologice la Spital, Florea Mihai a fost dus cu duba Frontierei la sediul ITPF Sighet, fiind lovit în continuare în dubă și amenințat că dacă va face plângere va primi astfel de bătăi foarte des. Florea Mihai a fost ținut la declarații la sediul ITPF Sighet până la ora 5 dimineața. În cadrul anchetei, parcă desprinsă din era stalinistă, sub amenințarea bătăii și închiderii în beci „unde va vedea el ce este bătaia”, Florea Mihai a fost obligat să semneze o declarație pe care nici nu a avut voie să o citească. În timpul anchetei, Florea Mihai arată în plângere că ar fi fost preluat la bătaie de către ofițerul Ardelean Sorin, care l-a amenințat că dacă nu semnează declarația (în care nici nu știa ce scrie – n.r.) îl va împușca.

După ce a semnat declarația, lui Mihai Florea i s-a mai aplicat încă vreo două lovituri, așa ca să țină minte, și a fost eliberat.

Plângerea împotriva polițiștilor de frontieră a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești în data de 21 ianuarie a.c.

Sighet 247 așteaptă un punct de vedere cu privire la aceste acuzații grave care se aduc unor angajați ai Instituției, acuze, care dacă se adeveresc, ridică serioase semne de întrebare cu privire la încrederea și profesionalismul unor lucrători ai acesteia. Imediat ce se va primi un punct de vedere al ITPF Sighet, acesta va fi publicat la prezentul articol.

Menționăm că nu este pentru prima dată când ITPF Sighet se află în astfel de situații, acuzații cu privire la agresiuni săvârșite de către polițiștii de frontieră existând și în trecut.

sursa sighet247.ro

Te-ar putea interesa si

CASCADORII RÂSULUI CU PREȘEDINTELE PNL MARAMUREȘ – El a centrat, el a dat cu capul: sesiune de întrebări și răspunsuri cu Ionel Bogdan

Vasile Dale

EXCLUSIV SURSE: ALIANȚA ”NAȘU ȘI CU FINUL” – Scandal între un localnic Libotin, preot și viceprimarul Cupșeniului

Vasile Dale

FOTO: Un șofer s-a dat peste cap cu mașina între Cernești și Rușor

Vasile Dale

2 mesaje

tablagii februarie 5, 2019 at 1:55 pm

Deja sunt satul sa aud cate isi permit acesti tablagii !!!

Raspunde
X-ulescu februarie 6, 2019 at 12:51 am

Echipaj din 8 politisti…. Basme…
L-a lovit cu bastonul…. Nu am vazut baston la politistii de frontiera…
Certificat medico-legal? Urme nu se vad pe spate….
Era perea fumat copilul….

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.