Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

COMERŢUL ILICIT, ÎN VIZORUL POLIŢIŞTILOR: 12 societăţi comerciale verificate în Târgu Lăpuş

La data de 14 martie a.c., polițiștii oraşului Târgu Lăpuş au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerțului şi pentru depistarea persoanelor care deţin în vederea comercializării ţigări de contrabandă.

Astfel, poliţiştii au efectuat controale şi verificări la sediile a 12 societăţi comerciale de pe raza de competenţă. În urma activităţilor desfăşurate au fost constatate și aplicate cinci sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 9.000 de lei.

Polițiștii vor desfășura și în perioada următoare acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT