BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

CONTRACRONOMETRU / ACTUALIZARE: Pompierii băimăreni au salvat o femeie însărcinată din apele învolburate ale Săsarului. Ce spun poliţiştii (FOTO, VIDEO)

Intervenţie în forţă a echipajelor de pompieri şi SMURD azi-noapte, în jurul orei 1.00, în Baia Mare, în aval de podul Decebal.

Taximetriştii aflaţi în staţia taxi din zonă au zărit ceva în apele învolburate ale Săsarului. Imediat la faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri şi SMURD şi au scos persoana respectivă din apă. S-a dovedit a fi o femeie de 26 de ani, însărcinată.

Tânăra, aflată în şoc hipotermic, a fost transportată la Spitalul Judeţean.

Trebuie precizat că anul trecut, tot pe 19 martie, pompierii băimăreni au mai avut o intervenţie de salvare a unei persoane din apele Săsarului. Atunci au intervenit pentru a scoate corpul unui bărbat în zona podului de la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Actualizare – IPJ Maramureş

Azi-noapte, in jurul orei 00:40, polițiștii din Baia Mare s-au deplasat pe malul râului Săsar, după ce au fost sesizați că o femeie se află în râu și cere ajutor. A fost identificată o tânără de 26 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care aceasta a ajuns în râu.

CITEȘTE ȘI:

POVESTE HALUCINANTA: A VENIT DIN BRASOV SA ISI CUNOASCA VIITOAREA IUBITA. ACUM E IN COMA LA SPITAL. SUSPECTII INTERNATI LA SIGHET (VIDEO)

CITEȘTE ȘI:

Bărbat aruncat în râul Săsar de pe Podul Culturii din Baia Mare! Suspecţii au fost prinşi (FOTO/VIDEO)

 

Te-ar putea interesa si

Maramureșean urmărit european pentru falsificare de carduri în Germania, prins la Oșorhei și arestat de magistrați

Vasile Dale

EXCLUSIV – INCREDIBIL Și-a violat copilașul de doar doi anișori. A fost arestat preventiv. Alt violator (20 ani) a fost condamnat la 5 ani de pușcărie

Vasile Dale

EXCLUSIV: DRAMĂ ÎN LĂPUȘUL ROMÂNESC – Tânăra care suferise arsuri într-un incendiu a decedat

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.