National

PRINS ÎN FALGRANT: Tânăr sătmărean, reţinut pentru trafic de droguri (FOTO)

La data de 31 august a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Satu Mare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T., au prins în flagrant delict un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp ce vindea droguri de mare risc.

În fapt, polițiștii au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Satu Mare pentru destructurarea unei grupări specializate în comercializarea de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, s-a efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe strada Cerbului, din municipiul Satu Mare, în momentul în care un tânăr de 20 de ani, din municipiul Satu Mare, a încercat să vândă 449 de comprimate MDMA (ecstasy) și 5 pliculețe tip Ziplok conținând amfetamină (speed), droguri de mare risc.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că drogurile urmau sa fie valorificate în zona cluburilor si discotecilor din municipiul Satu Mare cu preturi ce variau între 45 de Ron și 120 de Ron, comprimatul.

În urma audierii persoanei în cauză, procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Te-ar putea interesa si

SCHIMBĂRILE CODULUI RUTIER DIN 2020: Vorbești la telefon, adio permis pentru 30 de zile

Vasile Dale

Europarlamentar Daniel Buda, președintele PNL Cluj: „Moment istoric pentru Cluj-Napoca: semnarea contractului pentru metroul Clujului!”

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV – MARAMUREȘENI – Mii de români așteaptă de 10 ore să intre în țară prin PTF Nădlac II. Coloane de 15 km pe șase benzi

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.