La patru ani de la explozia dintr-o fabrică de alcool din Baia Mare, din timpul unei percheziții, soldate cu decesul unui polițist de la acțiuni speciale, a fost trimis în judecată doar administratorul societății percheziționate și a fost clasată cauza față de procurorul care i-a ordonat polițistului să efectueze operațiunea ce a dus la explozie, potrivit Antena3.ro.
Cei doi semnatari ai rechizitoriului s-au pensionat, unul dintre procurori, cu nici o lună înainte de data rechizitoriului, iar celălalt după o săptămână.
Părinții polițistului mort au povestit, vineri, la emisiunea „Exces de putere”, drama cumplită prin care au trecut în toți acești ani și și-au strigat revolta că vinovatul nu a fost încă pedepsit.
„În data de 8 iulie 2015, copilul a fost în tura de noapte, de serviciu. La ora 12.00, ziua, a venit acasă și după o oră l-au rechemat la serviciu. A plecat înapoi și pe la ora 20.00 m-a sunat că este la o fabrică de alcool și de la 13.00 până la ora 20.00 nu a mâncat nimic și nu a băut nici apă și era foarte cald în ziua aia.
M-am dus la un magazin alimentar, am luat două baxuri de apă, pâine, salam și i-am dus de mâncare acolo la fabrica unde era la percheziție. Colegul lui de la poartă l-a chemat, a venit cu mașina și i-am dat produsele să le ducă la colegii lui.
Eu m-am întors acasă și după o oră și jumătate m-a sunat un coleg de-al lui că s-a întâmplat un accident, să mă duc la spital. Acolo la spital mi s-a făcut rău, am leșinat. Pe copil l-au dus la București și după cinci zile a decedat. Au trecut patru ani și jumătate și nimeni nu m-a sunat să-mi spună ceva”, a povestit tatăl lui Cristian Mihalca, la „Exces de putere”.
Sursa Antena3.ro
CITEŞTE ŞI
1 mesaj
Drama e de necontestat.
Și suferința familiei îngrozitoare. Asta e clar, ferească pe oricine de asemenea catastrofe.
In alta ordine de idei, domnul respectiv vinde țigări de contrabandă la cele două puncte de lucru (magazine alimentare) ale societati dumnealui.