Duminică, 15 decembrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, împreună cu cei din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Groşi, au acţionat din nou în zona târgului auto din Satu Nou de Jos. Activităţile desfăşurate au vizat protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, menţinerea ordinii şi liniştii publice precum şi fluidizarea traficului rutier în zonă.
În cadrul activităţilor, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 13.000 de lei, şi au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5 000 de lei.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Maramureş.
77 de agenţi economici verificaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în cooperare cu reprezentanţi aiDirecţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, au acţionat pe tot parcursul săptămânii trecute pe linia prevenirii descoperirii şi combaterii faptelor ilicite care se comit în domeniul evaziunii fiscale, în domeniul contrafacerii de mărfuri şi domeniul comerţului ilicit cu produse alimentare şi nealimentare.
Au fost verificate 77 de societăţi comerciale şi persoane fizice care desfăşurau acte de comerţ, pe raza municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe la Legea Nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 50 000 de lei.
De asemenea au fost ridicaţi 2 212 lei proveniţi din activităţi comerciale ilicite.
Totodată poliţiştii au constatat o infracţiune de contrabandă, ţigările, în valoare de 600 de lei, susceptibile a proveni din contrabandă au fost ridicate, în cauză fiind întocmit dosar penal. Se continuă cercetările în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunii constatate.
foto arhivă