BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

EXCLUSIV / AM AVUT DREPTATE: Nu muriți după ora 20.00 sau în weekend!

Având în vedere solicitarea dumneavoastră de informații, privitoare la incidentul din noaptea de 25/26 decembrie 2019, vă transmitem următorul răspuns:

“Incidentul petrecut în noaptea de 25/26 decembrie 2019 a fost unul regretabil, influențat și de contextul zilelor libere și a sărbătorilor. În acest moment, programul de lucru al autopsierilor angajați ai Serviciului Județean de Medicină Legală este, potrivit legii, de luni pana vineri, timp de 6 ore, în intervalul orar 8:00 – 14:00 sau 7:00-13:00.

Înafara acestui program, autopsierii Serviciului Județean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, se ocupă de aducerea cadavrelor din Baia Mare și împrejurimi, la solicitarea poliției, până la ora 20:00 (orele lucrate peste programul menționat anterior se compensează prin ore libere). Vom face tot ceea ce ne stă în putință ca, pe viitor, această situație să nu se mai petreacă” a transmis șeful Serviciului Medicină Legală Maramureș, dr. Pintican Nicoleta.

Citeşte şi

Te-ar putea interesa si

EXCUSIV VIDEO: Incendiu la un supermarket din cartierul băimărean Ferneziu

Vasile Dale

ACTUALIZARE – O mașina a zburat în râul Firiza în cartierul Ferneziu din Baia Mare (FOTO)

Vasile Dale

ARESTAT LA DOMICILIU: Un minor este cercetat pentru furt din autoturisme

Redactie

1 mesaj

POPA TEODOR decembrie 27, 2019 at 8:42 pm

Așa se intâmpla când la morga Spitalului Județean de Urgența lucreaza fiul D-nei Sorina Pintea -Directoarea Spitalului Județean Baia Mare . Doar nu credeți cumva ca mama iși va sancționa fiul !

Raspunde

Răspunde-i lui POPA TEODOR Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.