Eveniment

EVENIMENTE RUTIERE: Accidente la Sighetu Marmaţiei şi Ariniş, provocate de femei la volan

Ieri, 03 februarie, ora 18.05, pe strada Nicolae Grigorescu din Sighetu Marmaţiei a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a două persoane.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, s-a stabilit că o tânără din municipiu, în vârstă de 33 de ani, a efectuat manevra de întoarcere cu autoturismul fără a se asigura suficient şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani din Câmpulung la Tisa.
În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea uşoara a două femei, pasagere în maşinile implicate în accident, care au primit îngrijiri medicale la Centrul de Primiri Urgenţe Sighetu Marmaţiei. Ambele conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului testerul a indicat valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, urmând ca la finalizarea lor să fie dispuse măsurile legale.

Tot ieri, 03 februarie, în jurul orei 19.00, la ieşirea din localitatea Ariniş din direcţia comunei Fărcaşa spre oraşul Cehu Silvaniei,o conducătoare auto în vârstă de 49 de ani pe fondul oboselii şi a neadaptării vitezei la condiţile de drum a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a direcţiei sale de mers şi s-a răsturnat în şanţ.
În urma accidentului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată de o ambulanţă la Spitalul Județean Baia Mare, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.

Acţiune în trafic la Şomcuta Mare

Ieri, 03 februarie 2020, poliţiştii din Şomcuta Mare, au desfăşurat o acţiune la regimul rutier privind combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni şi participanţii la trafic. Pe parcursul celor două ore de acţiune, poliţiştii au verificat mai multe autovehicule şi perosane, iar pietonilor şi şoferilor care au încălcat normele rutiere le-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 2.800 lei.
Ca măsură complementară s-a dispus reţinerea a două permise de conducere pentru depăşiri neregulamentare.

Reamintim conducătorilor auto prevederile articolului 45 din Codul Rutier privind depăşirea, cu recomandarea de a respecta obligaţiile pe care le au când efectuează această manevră. În ultimii trei ani, pe raza judeţului Maramureş, depăşirea neregulamentară a fost cauza producerii a 31 de accidente rutiere cu urmări grave!
(1) Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial.
(2) Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră.
(3) Atunci când prin manevra de depăşire se trece peste axa care separa sensurile de circulaţie, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispun de spaţiu suficient pentru a reintra pe banda iniţială, unde au obligaţia să revină după efectuarea manevrei de depăşire.
(4) Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie.
(5) Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenţia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreapta.

Sub control judiciar după ce a comis infracţiuni rutiere

În baza probatoriului administrat poliţiştii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice faţă de un bărbat de 40 de ani care a condus un autoturism în Vişeu de Sus în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce avea permisul de conducere suspendat.
Parchetul de pe Lângă Judecătoria Vișeu de Sus a dispus măsura controlului judiciar şi, printre altele, şi obligația de a nu părăsi țara, pe o perioada de 60 de zile.

Te-ar putea interesa si

Începe recrutarea voluntarilor pentru Neversea 2023

Redactie

UMANITAR: 15 poliţişti locali din Baia Mare au donat sânge pentru o persoană bolnavă de leucemie

Vasile Dale

Călin Bota: Am inițiat un grup al parlamentarilor care susțin Autostrada Nordului pentru a impulsiona realizarea acestui obiectiv de infrastructură

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.