RecomandateTara Lapusului

FOTO/VIDEO: Precipitațiile abundente și topirea zăpezii au antrenat depunerile existente la Galeria Breiner Băiuț

Precipitațiile abundente din ultima perioadă și cedarea stratului de zăpadă au contribuit la antrenarea depunerilor existente la suprafața galeriei Breiner din Băiuț, rămase după deversarea de acum doi ani. Nu au fost inundate gospodării, sau terenuri ale acestora.

Apa de culoare roșiatică s-a revărsat în zona galeriei din conducta de evacuare și pe drumul județean. La fața locului s-au deplasat angajați de la Sistemul de Gospodărie a Apelor Maramureș și Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu care au confirmat situația semnalată. Specialiștii din cadrul SGA Maramureș au precizat că apa evacuată din galerie nu prezintă impurități, dar și faptul că nu a fost afectată calitatea apei râului Lăpuș.

Grupurile de suport tehnic și echipe mixte sunt pregătite de intervenție la producerea unor situații de urgență

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară, urmare a atenționărilor meteorologice cod galben și cod portocaliu emise de Administrația Națională de Metorologie.

”Am analizat evoluția situației meteorologice, dar și a celei hidrologice la nivelul județului. Au fost activate grupurile de suport tehnic din cadrul CJSU, grupul operativ de la ISU, grupul de suport tehnic al SGA, dar și Comitetele Locale pentru situații de Urgență. Pentru a limita efectele produse de inundații determinate de creșterea debitelor și nivelurilor cursurilor de apă, creșterea debitelor unor pâraie sau cursuri de apă necadastrate, scurgerilor de pe versanți se va proceda la monitorizarea situației hidrometeorologice, la asigurarea scurgerii apelor în zona podurilor, podețelor subdimensionate. De asemenea, au fost înștiințate și pregătite echipe care să poate interveni eficient cu mijloace tehnice, dacă situația o va impune”, a spus prefectul Nicolae Silviu-Ungur.

S-a instituit permanența la primăriile (27 de unități administrativ-teritoriale) aflate sub incidența codului portocaliu. Autoritățile administrației publice locale au obligația, conform prevederilor legislației în vigoare, să procedeze la asigurarea scurgerii apelor pluviale în zona șanțurilor, rigolelor, gurilor de canalizare. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a solicitat respectarea prevederilor din planul județean pentru apărare împotriva inundațiilor, a planurilor locale de apărare în care sunt identificate zonele inundabile de pe cursurile de apă (torenți/scurgeri de pe versanți). O atenție deosebită va fi acordată iazurilor de decantare și iazurilor piscicole care vor fi monitorizate pentru a evita producerea de incidente sau deversări accidentale. Situația evoluției hidrometeorologice de la nivelul județului este monitorizată permanent.

Comenteaza cu Facebook

Te-ar putea interesa si

ULTIMA ORĂ: Persoană încarcerată într-un accident rutier la Groşi

Vasile Dale

VA PLĂTI PENTRU CRIMĂ: Sigheteanul care şi-a omorât „amicul” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Biciclist lovit de o maşină la Teceu Mic pe DN19

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.