Important

NOUA LEGE A POLIŢISTULUI: Amenzi mai mari pentru cei care refuză să se legitimeze în faţa poliţiştilor

În conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu constituie contravenție. Aceasta se sancționează cu amendă de la 500 la 1.500 de lei.

De asemenea, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:

  • săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;
  • servirea și consumul băuturilor alcoolice în localuri publice și în afara acestora pe timpul desfășurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepția spațiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea revelionului, zilelor unităților administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum și a perimetrelor special amenajate și delimitate unde se desfășoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat.

Te-ar putea interesa si

SE ÎNTÂMPLĂ LA OCNA ŞUGATAG: Curățenie într-un nor de praf de nu se mai vedea stațiunea (FOTO şi VIDEO cititori)

Vasile Dale

Ești pregătită să reprezinți România pe scena internațională? „Filon de România” organizează un casting special în Baia Mare

Redactie

IJJ MARAMUREŞ: Activităţi de prevenire şi de informare în pieţe şi magazine şi cu copii aflați în tabăra organizată de Asociația Cercetașii Munților din Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.