Poliţiştii maramureşeni au identificat doi tineri din judeţul Bistriţa Năsăud, bănuiţi de comiterea unui furt din locuinţă cu un prejudiciu mare. Ieri, 13 februarie, a fost dispusă reţinerea lor pentru 24 de ore.

În fapt este vorba despre doi tineri de 19, respectiv 24 de ani, bănuiţi că în cursul lunii noiembrie 2019 au comis un furt dintr-o locuinţă situată pe raza oraşului Borşa. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la 65 000 de lei.

Pentru soluţionarea cauzei, imediat după sesizare a fost constituită echipă complexă de cercetare şi au fost efectuate multiple activităţi pentru obţinerea datelor care să conducă la stabilirea identităţii şi depistarea celor care au comis furtul.

Astfel că, după identificarea lor, ieri, 13 februarie, au fost efectuate percheziţii la domiciliile acestora, în vederea documentării faptei. În urma percheziţiilor au fost identificate și ridicate mai multe bunuri sustrase, precum și bunuri folosite la comiterea activităţii infracționale.

În baza probatoriului administrat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cei doi tineri, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

În cauză poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii lor activități infracționale.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.