BREAKING NEWSRecomandateTara Lapusului

În Băiuț o doctoriță vine de două ori pe săptămână. Circa 600.000 de români din 328 de comune nu au acces la un cadru medical

În țara fără doctori, să fii pacient la sat este o loterie. Lipsesc două mii de medici de familie, iar bolnavii sunt nevoiţi să meargă şi zeci de kilometri până la primul spital. Ca să-i convingă pe doctori să se mute la țară, sunt primării care le oferă locuinţe de serviciu şi s-au apucat să renoveze vechile dispensare.

Suntem în comuna Cucuteni din Iași. De mai bine de un an, niciun doctor nu a mai ajuns aici.

„E foarte greu. Poate e o femeie însărcinată, poate e un om bolnav, n-ai cu ce-l duce la spital”.

Un medic a acceptat să vină peste câteva luni. Ca să-l convingă, autoritățile s-au apucat să renoveze dispensarul din sat.

Așa arată în acest moment dispensarul din localitate. Este în plin proces de reabilitare. În două luni ar trebui să fie gata. Vom avea aici un dispensar nou cu echipament modern. Speră astfel autoritățile locale că vor reuși să-i convingă pe medicii de familie să vină aici.

Pamfilică Brânză, primarul comunei Cucuteni: La țară nu prea vin medici. Au pacienți puțini la țară și dacă au casă și au de lucru în oraș …

În comuna Măceșu de Jos, din Dolj, oamenii ar trebui să se îmbolnăvesc doar cu program, dacă vor să aibă parte şi de tratament. Medicul de familie vine de la oraș câteva ore pe zi.

„Dacă nu ai un medic, mori cu zile”.

Marius Luță, medic de familie: E greu să faci naveta de la Craiova. Sunt ierni în care se închid drumuri, e accesul foarte greu, rămâi izolat în comună

Oamenii merg 70 de kilometri până la spitalul din Craiova. O clădire care zace în paragină ne amintește că și aici a existat cândva un spital.

Endocrinologie, medicină internă, sală de naștere și chiar o stație de ambulanță. În acest loc funcționa un spital în care mii de oameni primeau îngrijirile medicale de care aveau nevoie. Astăzi este doar o tristă amintire.

„În spate era secția de interne, prin spate se intra la bucătărie. În cealaltă clădire erau salvările. Erau două salvări”.

Am ajuns și în localitatea Băiuț din județul Maramureș. În sat, o doctoriță vine de două ori pe săptămână.

Diana Roxana Pohaska, asistent medical: Bineînțeles, bolnavii cronici și vârstnicii fiind foarte mulți, asta pe lângă copiii care necesită vaccinări și campaniile de vaccinare, avem un rând de 30-40 de oameni

Când se simt rău, oamenii merg 30 de kilometri până la Târgu-Lăpuș.

„Plătesc mașină de câte ori mă duc”.

„În cât timp ajunge ambulanța dacă aveți nevoie? O jumătate de oră, 40 de minute, puțin spus, de la Târgu Lăpuș”.

Și autoritățile de aici spun că ar face orice să aibă doctor în sat.

Mihai Ceteraș, primarul localității Băiuţ: Dăm un apartament gratuit, i-am ajutat cu lemne. Deci ce e mai greu aici.

Radiografia României arată că în 328 de comune nu există niciun medic de familie. 600.000 de oameni sunt lăsaţi să se descurce singuri când le este cel mai rău.

Observator.TV

Te-ar putea interesa si

Arbidol ucrainean şi rusesc vândut la tarabe în piaţa agroalimentară din Sighetu Marmaţiei. DSP Maramureş susţine că habar nu are de aşa ceva

Redactie

DOUA CRIME ÎN BAIA MARE: Doi bărbați și o femeie au fost găsiți uciși. O altă femeie este în comă la Spitalul Județean. Polițiștii caută criminalul (ACTUALIZARE 4)

Vasile Dale

COD ROȘU LA SPITALUL JUDEȚEAN: Medici, asistenți, brancardieri – pozitivi. Secții întregi închise. DSP se ascunde și nu spune nimic

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.