BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ACTUALIZARE: Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Ce scrie în referatul DNA

Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, astăzi, de magistraţii Tribunalului București. Fostul ministru al Sănătăţii ar fi luat mită în valoare de 35.000 de euro.

În această dimineaţă, fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a fost reţinută de DNA, fiind acuzată de luare de mită în formă continuată.

Procurorii o acuză că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei.

Bani reprezentau, potrivit DNA, un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Actualizare

Procurorii DNA spun, în referatul cu propunere de arestare preventivă a Sorinei Pintea, că ea ştia că în punga neagră din biroul său se aflau bani şi cunoştea exact suma, acest lucru reieşind din discuţia de dinainte de flagrant.

Mai mult, procurorii arată că, în discuţia din birou, Pintea spune clar că ea nu a fost de acord cu un procent de 3% din contract şi recunoaşte că a propus un procent de 7%.

„Inculpata Sorina Pintea a exclamat chiar <super tare. după ce a aflat că (…..) i-a trimis 120.000 de lei, respectiv <perfect>, după ce a aflat că (…..) a fost de acord cu remiterea procentului de 7% din contract. După ce suspectul (…..) îi comunică Sorinei Pintea faptul că s-a scăzut suma de 10.000 de euro pe care aceasta din urmă i-a primit în luna decembrie, Sorina Pintea confirmă spunând <da>”, se arată în referatul DNA. Procurorii mai spun că s-a avut în vedere reacţia publică a fostului ministru al Sănătăţii cu privire la astfel de infracţiuni.

Mai mult, DNA precizează că Pintea a demonstrat un nivel ridicat de perseverenţă infracţională şi dezinvolutură, uşurinţă deosebită în săvârşirea faptei.

Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, în prezent manager al Spitalului din Baia Mare. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.

Te-ar putea interesa si

NEATENȚIA: Impact între două mașini cu două victime la intersecția DJ184 cu drumul comunal Breb (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

ACCIDENT RUTIER LA HIDEAGA: Un Volkswagen a „aterizat” în boscheţii de lângă calea ferată (FOTO)

Vasile Dale

EXCLUSIV FOTO: Tragedie în Săcel – Un bărbat din Ponorâta a decedat după ce a pus mâna pe un fir de curent căzut pe malul Izei

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.