Eveniment

NU LE-A MERS: Trei maramureşeni au vrut să tragă în piept poliţiştii cu adeverinţe false

Poliţiştii au acţionat şi ieri pe drumurile publice din judeţ pentru prevenirea infracţiunilor rutiere, dar şi pentru identificarea şi sancţionarea cetăţenilor care nu respectă prevederile legale. Poliţiştii au depistat trei persoane care au comis infracţiuni.

În jurul orei 15, poliţiştii din Cavnic au oprit pentru control un autoturism şi o autoutilitară pe strada Rotunda din localitate. În urma verificărilor documentelor prezentate poliţiştilor, s-a constatat faptul că o pasageră din autoturism, o femeie de 45 de ani din Săliştea de Sus, a prezentat poliţiştilor o adeverinţă de serviciu cu date false, iar în aceeaşi situaţie s-a aflat şi şoferul autoutilitarei, un bărbat de 32 de ani din Poienile de Sub Munte.

Totodată, poliţiştii din Seini împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier, au oprit pentru control un autoturism pe DN 1C, la ieșirea din localitatea Seini spre Satu Mare. Poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 35 de ani din Bozânta Mare, care a prezentat o adeverință permanentă eliberată de un angajator. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că bărbatul figurează cu contractual de muncă încheiat din ianuarie 2020.
În toate cauzele se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Poliţiştii au verificat peste 400 de persoane şi au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile la regimul circulaţiei. Ca măsură complementară, s-au reţinut două permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.
Poliţiştii maramureşeni vor acţiona în continuare, atât pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, cât şi în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuţii, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgenţă.

Te-ar putea interesa si

COD ROȘU ÎN PARCUL CENTRAL: În lipsa unui ștrand, copiii unor băimăreni se bălăcesc în fântânile arteziene (foto exclusiv)

Vasile Dale

PENTRU A NU FI ÎNROLAŢI: 10 ucraineni au trecut fraudulos frontiera şi au cerut azil

Redactie

AŢI VĂZUT-O? O minoră din Baia Mare a dispărut de acasă

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.