Important

65 de sancțiuni contravenționale, de circa 115.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne polițiștii locali și ale Ministerului Apărării Naționale au executat, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Maramureș, în sistem integrat 57 de misiuni.

Au fost angrenate 115 efective care au acționat cu 31 mijloace de mobilitate pentru paza locațiilor de carantinare, verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, menținerea ordinii și siguranței publice, verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin ordonanțele militare.

Au fost verificate peste 240 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu.

Au fost preluate de la punctele de trecere a frontierei de stat și introduse în carantină instituționalizată 14 cetățeni veniți în țară din state situate în zona roșie de risc.

S-au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale în valoare de 114110 lei pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare. Pe timpul executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 55 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020.

La nivelul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Maramureș sunt centralizate date referitoare la 16 locații de carantinare.

În izolare la domiciliu sunt 127 persoane, statistică ce include și membri familiei. Se află în carantină 366 cetățeni veniți din state situate în zona roșie și care în conformitate cu procedurile stabilite au fost introduse în carantină instituționalizată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență face apel la cetățeni să respecte prevederile ordonanțelor militare, normele de igienă și de distanțare socială/fizică recomandate de către specialiști, purtarea măștii sau a alto materiale vestimentare pentru acoperirea gurii și nasului în spațiile publice.

Informațiile referitoare la persoanele infectate cu COVID-19, starea de sănătate, numărul de teste sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Te-ar putea interesa si

IPJ MARAMUREŞ: Recrutare şi selecţie pentru instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și la Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul

Redactie

VOLUNTARI LA EXAMEN: 38 de absolvenţi ai cursului de prim ajutor de bază

Redactie

”VECINII MEI, EVREII” – Expoziție temporară la Muzeul de Artă din Baia Mare

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.