Eveniment

ORDINE ŞI SIGURANŢĂ: 64 de misiuni, 200 de persoane verificate, sancţiuni de peste 130.000 lei

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, polițiști locali, și ale Ministerului Apărării Naționale au executat, pe raza județului, în sistem integrat, 64 de misiuni.

Au fost angrenate 156 de efective care au procedat la asigurarea pazei locațiilor de carantinare, la verificarea persoanelor aflate în evidențe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, la fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor care au venit în țară, la menținerea ordinii și siguranței publice, la depistarea și identificarea persoanelor care se sustrag măsurii de izolare la domiciliu, la verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin ordonanțele militare, la acțiuni de combatere a criminalității economice.

Pentru executarea misiunilor au fost utilizate 34 mijloace de mobilitate. Au fost verificate peste 200 de persoane cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu. S-au preluat de la punctele de trecere a frontierei de stat 15 persoane venite din state aflate în zona roșie de risc pentru a fi conduse în carantină instituționalizată.

S-au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale în valoare de 130055 lei pentru nerespectarea prevederilor legislației în vigoare. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 57 de persoane care nu au respectat interzicerea deplasării în afara locuinței/gospodăriei, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr.3/2020. Sunt 16 locații de carantinare la nivelul județului nostru. În izolare la domiciliu se află 136 de persoane, statistică care include și membri familiei.

Sunt în carantină 333 de cetățeni veniți din state situate în zona roșie și care în conformitate cu procedurile stabilite au intrat în carantină instituționalizată.

Prefectul Nicolae-Silviu Ungur, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, normele de igienă și de distanțare socială/fizică recomandate de către specialiști.

Spălarea mâinilor, dezinfectarea obiectelor utilizate (telefon mobil, tableta, laptop, tastatură, mouse, butoane de acces sau de la lift etc), dar și a suprafețelor sunt măsuri de protecție pentru limitarea și răspândirea infecției cu noul Coronavirus. Informațiile referitoare la persoanele infectate cu COVID-19, starea de sănătate, numărul de teste sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV: Tânărul care s-a aruncat de la etajul 2 al unui bloc din Borșa ar fi fost urmărit de polițiști. Amicul lui bătut cu bastonul și pus să spună că a căzut. Detalii cutremurătoare

Vasile Dale

BAIA MARE, ULTIMA ORĂ: Impact între două maşini în zona Meda (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

IMPACT TERIBIL: 4 victime pe DN19 între Baia Mare și Satu Mare (galerie foto)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.