O maramureșeancă s-a întors în România din Austria. Acolo muncea ca îngrijitoare. Ajunsă în vama Nădlac a trebuit să aștepte ore-ntregi alături de alți români pentru a fi preluată și dusă în carantină instituționalizată. Redăm mai jos mesajul primit:
”N-am crezut că se poate întâmpla, că este posibil să trăim asta, că este realitatea de care se specula în mediul online. Trăim în România și asta ne poate costa chiar viața. Este teribil și totodată cumplit.
Vorbiți de distanțare socială, de grijă, de protecție? Am așteptat ore în șir în vamă, o noapte întreagă în frig cumplit. Apoi ne-au încărcat ca pe niște obiecte într-un autobuz groaznic de pe vremurile odioase… Suntem 50 de oameni într-un autobuz de 30 de persoane. Epuizați, obosiți și cel mai trist este că niciunul din noi nu știm dacă suntem sănătoși.
Care protecție, care distanță? Suntem la mâna destinului. Am plecat sănătoasă, acum nu știu cum sunt sau cum voi fi. Să vă fie rușine! Distrugeți oamenii și toate măsurile de urgență pe care le luați nu sunt pentru noi… sunt pentru voi, nenorociților!!
I-am întrebat pe polițiștii care ne escorteaza de ce suntem tratati astfel. Ni s-a răspuns că nu ei sunt responsabili de asta (ceea ce e de înțeles) și că ne roagă să sunăm toți la DSP.
Apropo, deja am parcurs 2 județe și nici urmă de vreun reprezentant DSP, nici măcar în vamă după cum se laudă fătălăii din Guvern pe la TV.
Urmează să intru în carantină după 2 luni și jumătate în care am stat în izolare în Austria. Singurul motiv pentru care momentan reprezint un “pericol” se datorează lor.
Dar ce să vezi? Statul urmează să cheltuie 300 de lei în fiecare zi de carantină pentru confortul meu deși n-am cerut asta. Totuși… cine sunt eu să mă opun spălării de bani și creiere cu care suntem deja obișnuiți de 30 de ani încoace?”
