Eveniment

CERCETAT PENTRU TREI INFRACŢIUNI: La adăpostul nopţii a încercat să se sustragă controlului poliţiştilor din Şomcuta Mare

Azi-noapte, în jurul orei 02:30, poliţiştii din Şomcuta Mare care efectuau activităţi de supraveghere a traficului rutier cu aparatura radar din dotare au făcut semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus pe strada Republicii cu viteza de 104 km/h.
Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele poliţiştilor, a virat brusc pe o străduţă lăturalnică, a oprit în spatele unui imobil de pe strada Ioan Buteanu şi a alergat pe jos, aproximativ 300 m. A fost ajuns de poliţişti, imobilizat şi identificat – tânăr de 24 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat concentraţia de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea poliţiştii au stabilit că numărul de înmatriculare al autoturismului este atribuit de fapt unui alt autoturism, iar maşina condusă nu este înmatriculată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiuniilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui autoturism cu numere false de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

SIGURANŢA PE DRUMURILE PUBLICE – prioritate constantă a poliţiştilor

Cât de importantă este respectarea normelor rutiere? Răspunsul este dat de statisticile privind numărul persoanelor rănite ca urmare a accidentelor de circulaţie. Pentru ca situaţiile tragice să fie evitate, pentru ca cei care nu respectă regulile şi contribuie la provocarea unor astfel de evenimente să fie depistaţi la timp, poliţiştii au organizat ieri acţiuni punctuale în mai multe zone ale judeţului.

OCNA ŞUGATAG – poliţiştii au organizat o acţiune împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român Maramureş. Au fost verificate 35 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute şapte certificate de înmatriculare.

TÂRGU LĂPUŞ – poliţiştii au fost prezenţi pe drumurile publice de pe raza de competenţă pentru a se asigura că şoferii nu pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic. În urma verificării a 27 de autovehicule au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale.

SEINI – poliţiştii au depistat un tânăr de 26 de ani cu o alcoolemie de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat care conducea un autoturism şi au aplicat patru sancţiuni contravenţionale pentru diferite abateri de la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

CAVNIC – poliţiştii au oprit pentru verificări 38 de autovehicule şi pentru neregulile constatate au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale.

În weekendul care se apropie poliţiştii vor fi din nou la datorie! Conduceţi preventiv, cu viteză adaptată condiţiilor de trafic, asiguraţi-vă la efectuarea depăşirilor şi nu vă puneţi viaţa în pericol!

Te-ar putea interesa si

FOTO: Declarații șocante: ”Furturile din Maramureș nu au fost urmate de condamnări nici până astăzi” spune ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor despre pădurile defrișate

Vasile Dale

Mesaj transmis de IPJ Maramureş în memoria poliţistului decedat într-un accident produs las Berbeşti

Redactie

FOTO, VIDEO EXCLUSIV: Maşină în flăcări pe strada Grănicerilor (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.