Important

ALEGEŢI SĂ FIŢI ÎN SIGURANŢĂ: Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie în minivacanţa de 1 iunie

Se apropie minivacanţa de 1 iunie. Şi, cum fiecare zi liberă ne invită la deplasări, călătorii, drumeţii, poliţiştii, ca de fiecare dată, vor să vă ştie în siguranţă.
Astfel, în perioada 29 mai – 1 iunie a.c., poliţiştii maramureşeni se vor afla zilnic la datorie și vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Polițiștii rutieri vor fi şi ei prezenți pe drumurile publice, pentru prevenirea accidentelor şi a încălcării regulilor de circulaţie. Pentru a evita orice sancţiune din partea poliţiştilor, aceştia vă recomandă să conduceţi prudent, să adaptaţi viteza la condiţiile de drum şi să purtaţi centura de siguranţă.
De asemenea, poliţiştii de prevenire vă reamintesc câteva măsuri care sunt la îndemâna oricui în vederea asigurării bunurilor, fie că sunt din buzunare, autoturisme sau locuinţe.
Astfel în locurile aglomerate – mijloace de transport în comun, spațiile acestora, magazine, piețe – aveți grijă la genți și buzunare!

• De obicei hoții poartă o haină pe braț și se împing, pentru a vă distrage atenția, moment în care acționează, după care dau prada din mână în mână.
• țineți banii în buzunarele interioare, cât mai aproape de corp; în niciun caz nu-i purtați în buzunarele de la spate;
• țineți minte: banii, actele, telefonul mobil sau alte bunuri, sunt la îndemâna hoților dacă le țineți în rucsac, la spate!
Pentru siguranța locuinței:
• Nu deschideți niciodată ușa înainte de a vă uita pe vizor și instruiți-vă și copiii în acest sens;
• Încuiați ușa chiar dacă sunteți acasă;
• Închideţi ferestrele când plecaţi de acasă;
• Nu lăsaţi cheia de la intrare la îndemâna hoţilor;
• În cazul în care la ușa dumneavoastră se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, evitați-le. În niciun caz nu le permiteți accesul în locuință;
• Nu păstrați în casă sume mari de bani și nu faceți publice valorile pe care le dețineți.
Pentru protecția autoturismului:
• Nu lăsați în interior, la vedere, bani, genți, borsete, telefoane mobile, detectoare radar, sisteme GPS, aparatură electronică ori alte bunuri care pot tenta infractorii.
• Dotați-vă autoturismul cu sistem de alarmă!
• Evitați să păstrați în autoturism acte de identitate, permis de conducere, documente de înmatriculare a mașinii, documentele firmei, card-uri de credit sau orice alte înscrisuri de valoare.
Şi un ultim sfat, iubiţi-vă copiii, copilăria este cea mai frumoasă etapă a vieţii, dar şi cea mai scurtă!

Te-ar putea interesa si

SCRIE-ŢI PROPRIA POVESTE! – Campanie de prevenire şi combatere a violenţei domestice

Redactie

LET’S DO IT ROMANIA! SUTE DE BAIMAREANI LA ACTIUNE: PRINTRE EI SI POLITISTII MARAMURESENI (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

DE INTERES PUBLIC: Dacă ești student sau elev NU UITA SĂ ÎȚI VIZEZI CARNETUL!!!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.