BREAKING NEWSRecomandateTara Codrului

FOTO – DSP Maramureș: Anchetă epidemiologică și dezinfecție la sediul Primăriei Fărcașa. Toți angajații vor fi testați

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș este abilitat să vă comunice că Direcția de Sănătate Publică Maramureș s-a deplasat în comuna Fărcașa, unde un medic epidemiolog a efectuat ancheta epidemiologică și a evaluat situația de la nivelul primăriei. De asemenea, a discutat cu toți angajații care au intrat în contact cu edilul în ultimele 48 de ore, coroborat cu contacții direcți rezultați din datele oferite de către domnul primar, care a fost confirmat pozitiv în urma testării la cerere.

S-a efectuat dezinfecția sediului autorității administrației publice locale și au fost luate măsurile specifice de protecție a personalului angajat.

Toți angajații primăriei vor fi testați, chiar dacă au purtat mască de protecție în timpul programului de lucru. Primăria și Consiliul Local Fărcașa își vor desfășura activitatea cu program și personal redus, un angajat în fiecare birou pentru a prelua documente și a rezolva problemele de la nivelul unității administrativ-teritoriale.



De asemenea, medicul epidemiolog s-a deplasat și la o societatea comercială, unde a discutat cu conducerea unității și a constatat că au fost respectate măsurile stabilite în legislație pentru protecția și sănătatea angajaților.

Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor.

În ultimele 24 de ore la nivelul județului Maramureș numărul maramureșenilor depistați pozitiv a ajuns la 878 (+37). Totodată alți 11 au fost confirmați pozitiv la retestare. Din fericire nu avem persoane decedate de acest virus la nivelul județului în ultimele 24 de ore.

Te-ar putea interesa si

NU TREBUIA ”KA KLAUS” SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU OAMENII? Un băimărean reclamă abuzurile forțelor de ordine (VIDEO)

Vasile Dale

FOTO: Microbuz condus de un maramureşean, făcut praf într-un cap de pod. Şoferul a adormit la volan

Redactie

INCIDENT REVOLTĂTOR LA RUSCOVA: Un tânăr beat şi-a schingiuit câinele ciobănesc… tăindu-i coada

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult