Recomandate

PRELUARE ACTUALMM: Zeci de persoane vindecate de COVID-19 au donat sânge pentru băimăreanca de 25 de ani, internată în stare gravă la spital

Mobilizare exemplară printre maramureșeni, după publicarea mesajului de ajutor pentru o băimăreancă de 25 de ani infectată cu COVID-19 și aflată în stare gravă la Spitalul Suport (TBC) din Baia Mare. Zeci de persoane care au avut virusul și s-au vindecat au fost prezente la centrul de transfuzii unde au donat sânge pentru tânără, sânge necesar pentru ca acesteia să i se poată administra tratamentul cu plasmă.

Mama femeii a reacționat ieri pe rețelele de socializare, unde a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au răspuns cu “prezent” pentru salvarea fiicei sale.
“Dragi OAMENI! Viata ne-a pus greu la încercare puterile și credința, dar ne-a arătat că, în astfel de momente critice, neașteptat de multi OAMENI cu SUFLET MARE au sărit, neconditionat, în ajutor: s-au rugat pentru puiul meu, Timea, au venit să doneze plasmă, au dorit să doneze și sânge, numai să poată face ceva pentru “fata de 25 de ani” cum o stie, de acuma, pe Timi a mea, toată lumea. Am fost greu încercați, dar am simtit, de aici, din spital, forța rugăciunilor tuturor si, sper, sa vedem semnele însănătoșirii puiutului meu cât mai curând! Pentru toate rugăciunile voastre, pentru că ati venit la Centrul de transfuzii sa donați, mă uit către Dumnezeu și îi MULȚUMESC Lui și vouă, deopotrivă!!! O mamă îndurerată, dar plină de speranță și recunoștință”, a scris băimăreanca.

Surse medicale au declarat pentru ActualMM că și părinții tinerei de 25 de ani au fost confirmați cu virusul, iar în aceste momente sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare. Confom acelorași surse, cei doi nu prezintă forme grave ale bolii.

Adrian Barbur / ActualMM

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO: Conduși de fostul comandant aflat în timpul liber, pompierii lăpușeni au salvat Mănăstirea Rohiița de la a fi mistuită de flăcări

Vasile Dale

LA SERTAR! INTREBATI PARCHETUL!!! MONSTRUOS – BATRANA VIOLATA SI UCISA LA VISEU DE SUS. CRIMINALUL LIBER? (PREMIERA VASILEDALE.RO – ACTUALIZARE)

Vasile Dale

VIDEO / PROSTIE ÎN FORMĂ PURĂ: Doi tineri sigheteni s-au „distrat” azi noapte acționând dintr-o mașină la un megafon sunetul unei sirene de război, anunțând că ne atacă Rusia – ACTUALIZARE

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.