Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

EXCLUSIV VIDEO: Femeie ucisă și incendiată în Baia Sprie. Criminalul este liber (ACTUALIZARE 2)

Crimă șocantă în Baia Sprie! O femeie a fost găsită astăzi în jurul orei 13 fără suflare în spatele unei anexe gospodărești din Baia Sprie. Se pare că aceasta ar fi prezentat și urme de incendiere.

Imediat echipe complexe de polițiști și criminaliști din cadrul Poliției orașului Baia Sprie, a IPJ Maramureș, coordonați de procurorul criminalist s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările.

Conform unor surse se pare că deocamdată nimeni nu știe cine ar putea fi persoana care a comis fapta.

ACTUALIZARE 1 – IPJ Maramureș

Poliția orașului Baia Sprie a fost sesizată, în cursul zilei de astăzi, despre faptul că, în curtea unei locuințe din oraș, a fost găsit cadavrul unei femei. La fața locului, s-a deplasat o echipa complexă de cercetare, care a constatat că, în curtea respectivă, se găsește cadavrul unei femei de 61 de ani.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare, în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor morții.

ACTUALIZARE 2 – SURSE

Conform surselor noastre cei care au dat alarma au fost vecinii. Aceștia au intrat la bănuieli după ce nu au mai văzut-o pe femeie plimbându-se prin curte de câteva zile. Au mers sa vadă dacă totul este în regulă. Au găsit-o în grădină, în fața wc-ului decedat. Aceasta locuia singură și se pare că ar fi avut certuri și divergențe cu aparținătorii.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că este o anchetă dificilă în derulare.

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT