BREAKING NEWSImportantRecomandate

Deputatul Adrian Todoran, solidar cu micii fermieri: ”Vă îndemn să cumpărăm de la producătorii locali”

După ce actuala guvernare i-a scos în stradă pe micii producători, revoltând bună parte din cetățenii țării, deputatul PMP Adrian Todoran a luat atitudine, inclusiv prin prezența acestuia în rândul celor care vând în piață.

”Toată vara au strâns cartofi, ceapă, roșii, pătrunjel… Ce au făcut ăștia? Hai să le închidem, să meargă toată lumea la supermarket. Acolo sunt 200 persoane într-un magazin. Într-un târg închis, câți pot intra? 30-40? Noi, producătorului nostru român, îi punem jugul la gât”, au fost doar câteva din cuvintele deputatului, rostite în timp ce discuta cu câțiva cetățeni în piața din Sighetu Marmației.

Parlamentarul maramureșean declară că e de neacceptat ca marile supermarketuri să fie deschise, în timp ce într-o piață nu ai dreptul să intri. ”Nu putem fi de acord ca lanțurile de magazine, cele cu capital străin, să fie deschise, banii să se pompeze în acele supermarketuri și cotă parte din profit să meargă în exteriorul României, iar iar într-o piață închisă nu au dreptul să intri.

Soluția noastră era un simplă, în acele piețe închise, în halele respective, trebuia format un culoar foarte simplu: o zonă prin care se intră și o zonă prin care se iese”, mai spune Adrian Todoran. În opinia sa, în halele agroalimentare putea exista câte un polițist local la intrare și ieșire, pentru coordonarea oamenilor ce solicită acces în spațiul respectiv.

Nu în ultimul rând, deputatul de Maramureș îndeamnă oamenii să cumpere de la producătorii locali.
”Partidul Mișcarea Populară, prin candidații noștri la Camera Deputaților și Senat, are în program dublarea subvențiilor în agricultură, pentru că în această perioadă, când producătorii au rămas cu marfa, trebuie ajutați prin subvenții și prin dublarea acelui ajutor de stat. Să fim uniți, în aceste momente grele! Situația dificilă prin care trecem cu toții ne arată că trebuie să ne sprijinim reciproc. Vă îndemn să cumpărăm de la producătorii locali. Micii producători trebuie susținuți, mai ales în aceste momente dificile pentru întreaga nație”, încheie deputatul Adrian Todoran.

Cătălin MAN

Comandat: Partidul Mișcarea Populară Maramureș
Realizat: Rivulus Activ SRL
Cod mandatar financiar: 11200012

Te-ar putea interesa si

Contracte de finanțare în valoare de 30 de milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului maramureșean (foto)

Vasile Dale

Primarul CHERECHEȘ ARUNCĂ PISICA: ”Nu exclud nicio manevră, chiar și a soacrei! Nu știu despre ce este vorba”

Vasile Dale

FOTO ȘOCANT: Bărbatul din Ieud incendiat de soție a murit

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.