BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

CRIMA CARE A ȘOCAT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ: Criminalul elevei de la colegiul Eminescu din Baia Mare și-a aflat sentința: va sta în închisoare toată viața



10 luni au trecut de la crima care a zguduit deopotrivă comunitățile din Maramureș și Satu Mare, dar și întreaga țară. O tânără elevă în vârstă de numai 18 ani, de la Colegiul Mihai Eminescu din Baia Mare, a fost ucisă cu sălbăticie de către propriul iubit, un băimărean în vârstă de 21 de ani.

Crima care a șocat o țară întreagă
Totul a început cu dispariția lui Carmen. Tânăra fusese văzută ultima dată pe strada Vlad Țepeș din Baia Mare, unde locuia cu chirie. După oe întregi de căutări, anchetatorii au fost informați că iubitul acesteia, din Baia Mare, ar fi fost cel cu care fata a fost văzută ultima dată. La scurt timp, polițiștii l-au prins pe Cardos Cristian Mihai în zona frontiere cu Ungaria, existând atunci informații cum că acesta încerca să fugă din țară.

Întreaga poveste poate fi citită aici: https://actualmm.ro/exclusiv-actualmm-ro-el-este-criminalul-elevei-din-baia-mare-pe-surse-ar-fi-ras-cand-i-a-condus-pe-anchetatori-la-cadavrul-tinerei/

Ulterior, acesta a recunoscut că i-a curmat viața iubitei sale, pe un câmp din județul Satu Mare, unde a îngropat-o. Ba chiar i-a condus pe anchetatori la locul faptei unde sursele ActualMM ne-au delcarat că a început să râdă. S-a luat în calcul varianta ca tânărul să aibă probleme psihice, însă medicii specialiști au ajuns la concluzia că acesta avea discernământ.

A dat foc Centrului de Arest Preventiv din Baia Mare
La câteva luni după ce a fost arestat preventiv, criminalul a pornit un incendiu în celula sa din cadrul Centrului de Arest Preventiv al IPJ Maramureș. Potrivit informațiilor de atunci, a apucat să dea foc cearșafurilor de pe pat cu o brichetă, însă polițiștii au intervenit prompt și au lichidat flăcările.

Sentința dată de instanță: închisoare pe viață pentru criminalul de la Baia Mare
În data de 15 decembrie, după luni de cercetări și lupte în instanță, Cardos Cristian și-a aflat sentința: va rămâne după gratii toată viața pentru fapta sa. Criminalul nu și-a recunosctu fapta în sala de judecată.

Vă redăm mai jos soluția instanței de judecată:

Solutia pe scurt: Prin sentinţa penală nr. 232/15.12.2020 s-a dispus: In temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedura penala, condamnă pe inculpatul – Cardos Cristian Mihai pentru săvârşirea infracţiunilor de: – omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, art. 189 alin.1 lit. a şi h Cod penal la detenţiune pe viaţă. – lipsire de libertate in mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. a Cod penal, aplică inculpatului Cardos Cristian Mihai pedeapsa detenţiunii pe viaţă. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a, b si d Cod penal. În temeiul art. 399 Cod procedura penala menţine arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 72 Cod penal deduce din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 12.03.2020 la zi. În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 25 Cod procedura penala obligă inculpatul să plătească despăgubiri civile către părţile civile, după cum urmează: – 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale catre partea civila T.L. (…); – 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale catre partea civila T.D. (…); – 50.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale catre partea civila T.G. (…); – 20.000 lei cu titlu de daune materiale catre partile civile T.L., T.D. si T.G. Respinge restul pretenţiilor civile formulate. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, confiscă corpurile delicte înregistrate la poziţia nr. 116/2020 din Registrul mijloacelor de probă, existent în cadrul Tribunalului Maramureş, respectiv: – Anexa 1 – colet conţinând mijloacele materiale de probă examinate cu ocazia efectuării expertizei criminalistice genetice nr. 891500 (respectiv giacă, colet 16E, 13E, colet 2 (intacte), depozit subunghial); – Anexa 2 – fişa de custodie şi plic sigilat ce conţine impresiunile digitale ale victimei prelevate cu ocazia efectuării necropsiei; – Anexa 3 – plic sigilat conţinând o urmă papilară ridicată cu examinarea auto Opel Tigra la sediul I.P.J. Maramureş; – Anexa 4 – plic sigilat conţinând 5 urme ridicate de la domiciliul victimei; ”Anexa nr. 5 – proces verbal împreună cu un plic sigilat ce conţine: telefon mobil marca Samsung, dual SIM, seriile IMEI 354373/08/986306/5 şi 354374/08/986306/3; telefon mobil marca SAMSUNG model Galaxy A5, serie IMEI 354361083366664/01, având cartea nano-SIM LYCAMOBILE cu nr. 8931090700110892431; cartela SIM DIGI MOBIL cu seria 940051602111081733R3;suport cartelă LYCAMOBILE aferent cartelei SIM cu nr. 8931090700110892423; suport cartelă LYCAMOBILE aferent cartelei SIM cu nr. 8931090700110892431; cartela SIM LYCAMOBILE cu seria 8931090700103464370; cartela SIM LYCAMOBILE cu seria 8931090700110892449; – Anexa 9 – cutia nr. 1 conţinând mijloace materiale de probă, urme materiale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la domiciliul victimei de pe (…), în data de 07.03.2020 (respectiv o perie de păr, o perie şi pastă de dinţi, un tricou culoare roşu, cu gri de pe pat, o pereche de căşti cu fir pentru telefonul mobil, un laptop marca Samsung şi încărcătorul aferent, un fir de păr de pe o pernă din pat şi o faţă de pernă, 6 mucuri/chiştoace de ţigări, 3 Marlboror XL Tauch, unul de culoare albă a cărui marcă nu poate fi identificată, unul de culoare verde şi unul marca Compliment; 7 fragmente de urme digitale); mijloace materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată în localitatea Dorolţ, localitatea Apa şi cu ocazia examinării bagajelor inculpatului (respectiv: fes de culoare gri, ce prezintă urme de noroi, ridicat de pe vegetaţia uscată de pe marginea DC62 de pe raza comunei Dorolţ, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 1, legătură de chei, ce prezintă urme de noroi, ridicată din buzunarul stâng exterior al gecii victimei, sigilată şi ambalată în plicul cu numărul 2, pereche de mănuşi marca THE NORTH FACE, de culoare negru cu verde, model camuflaj, ce prezintă urme de noroi, ridicată de pe sol, la o distanţă de aproximativ 12 metri de cadavru, sigilată şi ambalată în plicul cu numărul 3, două telefoane mobile marca SAMSUNG şi HUAWEI, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 4, obiect metalic tip “box”, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 5, o geacă de culoare albastră prevăzută cu fermoar, murdară cu noroi, ce are inscripţia de culoare albă, pe spate, “HEAD UITZENDBUREAU”, sigilată şi ambalată în plicul cu numărul 6, rucsac de culoare albastru cu negru, prevăzut cu fermoar, murdar cu noroi, ridicat din containerul situat în faţa Primăriei Comunei Apa, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 7, o borsetă de culoare gri, având inscripţia de culoare neagră cu logo-ul “NASA”, murdară cu noroi, ridicată din containerul situat în faţa Primăriei Apa, sigilată şi ambalată în plicul cu numărul 8) – Anexa 10 – cutia 2 conţinând mijloace materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la faţa la faţa locului în localitatea Dorolţ şi cu ocazia examinării auto (respectiv: o geacă de culoare kaki murdară pe întreaga suprafaţă cu noroi. Geaca este prevăzută cu glugă, cu fermoar şi cu capse în partea din faţă şi are căptuşeala îmblănită de culoare gri. Brâul gecii, precum şi marginea de jos sunt prevăzute cu câte un şnur. Geaca prezintă două buzunare exterioare laterale prevăzute cu câte o capsă. In interior, prezintă o etichetă cu inscripţia FEIFA FINEST LABEL M; Tetiera scaunului dreapta faţă, sigilată şi ambalată în coletul cu numărul 1; Centură de siguranţă, ridicată de pe bancheta din spate, sigilată şi ambalată în coletul cu numărul 2; Trei bile din plastic de culoare albă, ridicate de pe bancheta şoferului, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul. 3; Chiştoc ţigară de culoare galben, având inscripţia “MEL” ridicat din scrumiera autoturismului, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 4.;Chiştoc ţigară de culoare alb, marca SOBRANIE ridicat din scrumiera autoturismului, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 5.;Chiştoc ţigară de culoare albă, marca KENT ridicat din scrumiera autoturismului, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 6.; Trei scobitori ridicate din compartimentul de sub torpedou, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 7.; Ambalaj de culoare verde gumă de mestecat ORBIT, ridicat de sub preşul drept faţă, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 8.; Bucată de hârtie cu inscripţia SOBRANIE, pe fond cenuşiu, ridicată din locul gol din consola centrală, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 9.; Chiştoc ţigară de culoare albă, marca L&M, ridicat de sub mânerul frânei de mână, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 10.; Chiştoc ţigară de culoare galbenă, marca JIN LING, ridicat de sub mânerul frânei de mână, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 11.; Beţişor din plastic transparent ridicat de pe preşul dreapta faţă, marca L&M, ridicat de sub mânerul frânei de mână, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 12.; Chiştoc de ţigară artizanală, ridicat de pe podeaua din stânga scaunului dreapta faţă, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 13.; Două holţşuruburi, ridicate de pe scaunul dreaptă faţă a autoturismului, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 14.; Bile din plastic de culoare albă, ridicate de pe preşul dreapta faţă, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 15.; Coji de seminţe ridicate dintre scaunele din faţă, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 16.; Coji de seminţe ridicate de pe podeaua scaunului din dreapta faţă, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 17.; Preşul dreapta faţă, sigilat şi ambalat în coletul cu numărul 18.; Preşul stânga faţă, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 19.; Fir de păr roşcat ridicat de pe recipientul de aluminiu cu inscripţia COCA COLA, găsit sub scaunul stânga faţă, sigilat şi ambalat în plicul cu numărul 20.; Două fire de păr de culoare roşcată ridicate de pe bancheta spate, sigilate şi ambalate în plicul cu numărul 21.; Urmă biologică relevată de pe mânerul interior al uşii drepte, ridicată prin tamponare cu beţişor umed, sigilată şi ambalată în plicul cu numărul 22.; Urmă papilară ridicată cu folie transparentă de pe suprafaţa recipientului din plastic cu eticheta FUZETEA, sigilată şi ambalată în plicul cu numărul 23.). Dispune arhivarea pana la ramanerea definitiva a cauzei, dupa care vor fi arhivate impreuna cu dosarul a suporturilor optice inregistrate in registrul mijloacelor de proba a Tribunalului Maramures la pozitia nr. 116/2020: – Anexa nr. 5A – suporturi optice – 4 DVD marca Maxell, conţinând înregistrarea audierii din data de 07.04.2020 şi din data de 08.03.2020 şi imagini din data de 08.03.2020; – Anexa 6 – suporturi optice – 6 DVD marca Maxell, conţinând imagini Parc primărie Apa, imagini cameră LPR Apa din data de 05.03.2020, imagini benzinărie Lukoil din data de 06.03.2020, imagini Autobuff din 06.03.-2020, imagini magazin Vlad din data de 05.03.2020, imagini benzinărie Petrom Maramureş Gării 2B, din data de 05.03.2020; – Anexa 7 – suporturi optice – 1 DVD marca Maxell – conţinând imagini T.C.A., 2 CD marca Maxell conţinând imagini Valea Vinului din 05.03.2020 şi imagini cameră LPR Seini din 05.03.2020; – Anexa 8 – suporturi optice – 3 CD marca Maxell inscripţionate „Ser. BIC-Baia ire; 444507/12.03.2020″, „CD nr. 37 din 08.03.2020″ şi „Nr. 105A/l0.03.2020″. În temeiul art. 276 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei către părţile civile T.L. şi T.D., reprezentând onorariu avocaţial. În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 6.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2020. Document: Hotarâre 232/2020 15.12.2020

Adrian Barbur/ ActualMM

Citeşte şi

EXCLUSIV – CAZ DISPARIȚIE / ACTUALIZARE: ELEVA DISPĂRUTĂ ÎN BAIA MARE A FOST GĂSITĂ OMORÂTĂ ȘI ÎNGROPATĂ LA DOROLȚ. IUBITUL EI A FOST PRINS LA PTF PETEA AZI NOAPTE

DETALII ȘOCANTE CRIMĂ ELEVĂ: TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT AL TINEREI, SCOS DIN GREȘEALĂ DIN PĂMÂNT DE UN AGRICULTOR, CU PLUGUL

FOTO/VIDEO. CRIMĂ LA SATU MARE: LOCUL ÎN CARE A FOST GĂSITĂ TÂNĂRA, UN CÂMP RELATIV IZOLAT

LIPSIRE DE LIBERTATE ȘI OMOR – TÂNĂRUL DIN BAIA MARE, PRINCIPALUL SUSPECT ÎN CRIMA DIN SATU MARE, A FOST REȚINUT

Te-ar putea interesa si

TRAFIC DE DROGURI: TREI PERSOANE DINTR-O MASINA INMATRICULATA IN MARAMURES AU FOST SALTATE DE MASCATI (FOTO/ACTUALIZARE)

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Pieton în comă după ce a fost lovit de o maşină la Ruscova. La volan era șeful DGASPC Poienile de sub Munte (actualizare)

Redactie

IMPACT TERIBIL: TREI VICTIME DUPA CE O MASINA A AJUNS INTR-UN STALP DE CURENT LA TAUTII MAGHERAUS (ACTUALIZARE)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.