BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

FOTO: Bărbat căzut în gol la Mina Cavnic. Au intervenit salvamontiştii

SPJ Salvamont Maramureș în zona Cavnic a intervenit în urma unui apel care anunţa că în zona Minei Cavnic este un bărbat căzut în gol care sângerează având multiple plăgi dar conștient.
Echipa de prim răspuns a SPJ Salvamont Maramureș, formația Cavnic a ajuns într-un timp extrem de scurt la accidentat, care este un bărbat de 32 ani, aflat sub influența alcoolului, şi care a alunecat la întoarcerea spre casă și a căzut în gol suferind traumatisme la nivelul capului, coloanei și membrelor.


I-a fost acordat primul ajutor specific situației după care a fost transferat împreună cu colegii de la SMURD sosiți la față locului în autospecială SMURD urmând a fi transportat la unitatea medicală pentru investigații mai ample. Acțiunea a fost încheiată cu succes.
Salvatorii montani, formația Cavnic întră în dispozitiv urmând că într-un timp relativ scurt să asigure permanentă pe domeniile schiabile de la Cavnic.

ACTUALIZARE



Astăzi în jurul orei 10:00, polițiștii din Cavnic au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că într-o parcare situată pe strada Minei din oraș se află o persoană căzută.

Deplasați de urgență la fața locului polițiștii au stabilit că este vorba despre un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Cavnic. Primele verificări efectuate au relevat că în timp ce se deplasa într-o zonă împădurită, pe fondul consumului de alcool bărbatul s-a dezechilibrat și s-a rostogolit, suferind leziuni corporale.

Personalul medical sosit la fața locului i-au acordat îngrijiri medicale, iar ulterior bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Te-ar putea interesa si

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Un bărbat din Târgu Lăpuş şi unul din Cerneşti s-au ales cu ordine de protecţie provizorii

Vasile Dale

Cele mai bune destinații de vacanță pentru 2022

Vasile Dale

EXCLUSIV – AU ÎNNEBUNIT SALCÂMII… pardon JURNALIȘTII? Încă un jurnalist candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult