Important

ÎN FLAGRANT: Hoți din auto prinși de polițiștii băimăreni

foto http://www.gandul.info

Azi noapte, în jurul orei 01.00, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe str. Ion Siugariu din municipiul Baia Mare, un echipaj de siguranță publică din cadrul Grupei Canine a observat un grup de trei persoane care, la vederea polițiștilor, au abandonat un bagaj și au fugit.

Polițiștii au ridicat bagajul abandonat, care s-a dovedit a fi o trusă de scule, și au pornit în urmărirea celor trei, solicitând sprijin și patrulelor din teren. Pe parcursul urmăririi una dintre persoane a mai abandonat un laptop în apropierea unui imobil de pe strada George Coșbuc. Deși a sperat că poate astfel, debarasându-se de bunurile avute asupra lui, își va facilita scăparea, polițiștii l-au ajuns și l-au prins pe strada Culturii. Celelelalte două persoane au fost de asemenea prinse și identificate de patrulele venite în sprijin.

Astfel s-a constatat că cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani, au sustras bunurile abandonate din interiorul a două autoturisme parcate pe raza municipiului, prin spargerea geamurilor acestora.
Bunurile recuperate au fost restituite părților vătămate care s-au deplasat la poliție pentru a depune plângere, astfel încât hoții să poată fi trași la răspundere.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei bărbați.

Te-ar putea interesa si

Un nou salvator montan voluntar atestat la Salvasmont Maramureş

Redactie

Violența domestică încă reprezintă o problemă serioasă în România

Redactie

ANUNŢ DE PARTICIPARE – în scopul atribuirii contractelor de acordare a unui sprijin financiar unităţilor de cult

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.