BREAKING NEWSEvenimentImportantRecomandate

VIDEO: Familie din Firiza, terorizată de un șofer care îi agasează încontinuu (actualizare)

O familie din cartierul băimărean Firiza este terorizată de aproximativ o lună de zile de când, spun ei, șoferii îi înjură, le claxonează în fața casei și devin chiar agresivi cu aceștia. Motivul ar fi unul cât se poate de stupid: un limitator de viteză montat pe drum.

Băimărenii ne-au povestit că, în zona respectivă, șoferii circulau de multe ori cu viteză excesivă, punând în pericol viața altor participanți la trafic.

Așa că au acționat: au transmis o cerere către Primăria Municipiului pentru a se monta un limitator de viteză. Autoritatea publică locală a acționat numaidecât și a dispus montarea unui bumper pe stradă, pentru a-i încetini pe vitezomani. Doar că de atunci, spune familia, nu mai au liniște.

Potrivit cititorilor noștri, unii șoferi a fost deranjați de măsura luată și s-au răzbunat pe… familia care a cerut bumper-ul. Un șofer a ajuns chiar să îi terorizeze aproape zilnic cu claxoane, opriri în fața casei acestora și fel și fel de înjurături. Ca dovadă a acestor fapte, ne-au fost transmise mai multe filmări, pe care le regăsiți mai jos. Inclusiv Poliția a fost chemată la fața locului. Agenții l-au sancționat atunci pe șofer, însă tot nu l-au liniștit.

Familia așteaptă acum cu îngrijorare remedierea situației. Pentru a respecta drepturile tuturor, invităm șoferul implicat (pe care îl puteți observa în imaginile filmate de petenți) să ne transmită punctul său de vedere pe adresa de e-mail a redacției [email protected]

Sursa: ActualMM.ro.

ACTUALIZARE

Informații oficiale primite de la IPJ Maramureș arată că “mărul discordiei” dintre locatarii cartierului Firiza, bumper-ul de limitare a vitezei, va fi eliminat de pe stradă. Decizia a venit, se pare, mai ales pentru a rezolva tensiunile dintre familia care a solicitat limitatorul de viteză și vecinii din zonă. Rămâne de văzut dacă modul acesta de rezolvare a problemei se va arăta a fi unul eficient, mai ales în contextul în care cealaltă problemă, a vitezomanilor, va reveni în prim-plan.

Te-ar putea interesa si

ACCIDENT ÎN BAIA MARE: Femeie din Mireşu Mare, lovită de o maşină în timp ce traversa bulevardul Traian prin loc nepermis

Redactie

ACCIDENT LA SIGHET: O elevă a Liceului „Regele Ferdinand” a lovit cu maşina un biciclist (FOTO)

Vasile Dale

ÎN URMA CONCERTULUI CARITABIL „AM UN PRIETEN AUTIST”: 100 de ore de terapie dăruite copiilor autiști

Redactie

5 mesaje

dan aprilie 28, 2021 at 2:11 pm

De unde stiu soferii ca locatarul a cerut acel dispozitiv? Eu daca il intilnesc nu pot sa-l pun pe seama locatarilor, ci a administratorului de drum.
Ceva e putred in Danemarca.

Raspunde
mo aprilie 29, 2021 at 8:57 am

In calitate de cetatean poti face cereri la primarie pentru astfel de masuri, nu cred ca primaria, de la sine putere, s-a gandit sa ia o astfel de masura! Daca nu sunt accidente in zona sau daca politia nu are actiuni de depistare a vitezomanilor, ceea ce ma indoiesc, ca s-ar intampla, atunci nu vad ce alt motiv ar fi avut sa monteze asa ceva acolo. Oricum, aceste limitatoare de viteza nu au ce cauta intr-o zona unde nu este o trecere de pietoni, pentru viteza excesiva exista alte masuri, respectiv locatarii pot sa faca petitii la politie pentru a desfasura actiuni de supraveghere a traficului in zona daca sunt probleme cu vitezomanii. Ca incheiere: frate ti-ai luat casa „la strada principala”, asta e riscul, nu te poti spune stapan pe drumul public, si sa ceri astfel de masuri, doar pentru ca tie nu-ti convine ca este trafic in zona…

Raspunde
Gheo aprilie 29, 2021 at 7:16 pm

Nu cred ca ii asa tantalau omul acela cu „casa la strada”. Stie oricine la ce te poti astepta. Dar e diferenta mare intre trafic normal si trafic de „bombardieri”. Tu ce faceai in locul lui? Stateai si rabdai ca tot romanul crezand ca oricum nu avem noi legi. Ia ca avem totusi ceva legi. Si cand isi face unu curaj sa comande la rutiera un bumper oamenii il iau la misto sau la rost.Practic ne harjobim intre noi si cabd venim de -afara zicem ca vai ce ordine poate fi acolo.Si la noi poate fi, dar ceva mai greu ,ca n-ai cu cine…

Raspunde
mo aprilie 30, 2021 at 8:28 am

Am scris si mai sus ce facea un om EDUCAT si corect/civilizat. Institutiile statului trebuiesc implicate in astfel de situatii(politia rutiera). Masurile se iau gradual, in prima faza sanctionezi punctual adica dai amenzi celor ce au probleme cu legea, de aceea am mentionat mai sus masura supravegherii traficului. Daca va ganditi ca nu poate politia sa stea sa-i prinda pe vitezomani, hoho, pot stati linistiti, de banii aia putini cum se plang ei rezolva astfel de situatii. Daca nu stiati au si un site unde puteti face petitii anonime pentru a face astfel de sesizari in care sa le indicati zona ce trebuie supravegheata. Intrebare de final: ce credeti ca-i doare mai tare pe oameni? acel bumper sau niste amenzi? Cugetati la acest raspuns ca se observa de la o posta rautatea din voi. Pe cine aveti in structurile statului de vi s-o aprobat o astfel de magarie? Nu de alta, dar poate punem bumpere(ati invatat un cuvant misto) si pe blvd. Bucuresti ca si acolo e trafic de bombardieri!!! Nu era destul ca au ajuns taranoii prosti in structurile statului, acum ajung sa isi bata joc de toata lumea ce trece prin zona, bombardier sau nu!
Ca nota de incheiere: am vazut si ramas uimit si eu de viteza ce o avea un TIR la coborare in zona respectiva, insa pe ala l-ar fi durut mai tare o amenda cu punctele de penalizare aferente si eventual o suspendare de permis.

Raspunde
Gheo aprilie 28, 2021 at 7:57 pm

De cata plictiseala sa suferi ca sa iti futzi masina de-amiaza pe un amarat de bumper? Pacat de masina. As propune politiei sa ii monteze in fata casei nu unul, ci chiar doua bumpere daca se poate. Sa se impiedice in ele vorba aia.

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Gheo Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.