Azi, 18 mai, ora 07.34, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier produs pe strada Lazu Baciului din municipiu.
La fața locului polițiștii au constatat faptul că trei autoturisme au intrat în coliziune.
Au fost identificați conducătorii auto ca fiind doi bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani toți maramureșeni.
Conducătoarea auto se afla în autoturism cu doi pasageri de 16 respectiv 18 ani, toți fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Toți conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*****
Accident rutier produs pe fondul consumului de alcool
Ieri, 17 mai, Poliția Municipiului Baia Mare – Biroul Rutier a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat 45 de ani din Recea.
Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
În fapt, duminică, 16 mai, bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Morii din sat Lăpușel, având inspecția tehnică și R.C.A. expirată.
La un moment dat, într-o curbă a intrat în coliziune cu autoturism care era condus de un bărbat de 42 de ani din Baia Mare.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 43 de ani din Sălaj, pasageră a unui autoturism implicat în accidentul rutier.
Aceasta a fost transportată cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest ambii șoferi, rezultatul fiind zero în cazul bărbatului din Baia Mare și 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului din Recea.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*****
A prezentat polițiștilor un permis de conducere care a ridicat suspiciuni privind autenticitatea
Ieri, 17 mai, ora 10.00, în timp ce polițiștii din Bogdan Vodă se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi efectuau supravegherea traficului rutier pe DJ 186, Bogdan Vodă, au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa dinspre Dragomireşti înspre comuna Şieu.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 36 de ani din Ieud. Acesta a prezentat un permis de conducere care a ridicat suspiciuni privind autenticitatea.
În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere românesc
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi complicitate la comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
*****
Urmările alcoolului…
Aseară, 17 mai, ora 20.48, polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău au intervenit la un accident rutier produs pe D.N.18, în localitatea Rona de Sus.
La fața locului polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 25 de ani din Rona de Sus, a condus un ATV neînmatriculat, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul ATV- ului, a intrat în şanţul din partea dreapta a D.N.18, fiind proiectat pe spaţiul verde din afara părţii carosabile.
În urma accidentului rutier, tânărul a suferit vătămări corporale fiind transportat de către un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei.
Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezutatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.