Important

Cadrele didactice cu titlul de doctor, apărate în instanță de SLI MM

Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) anunță că în situația în care Ministerul Educației nu va anula art. 1 alin. (2) din ordinul nr. 3993/2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învățământ, va face demersurile necesare și va acționa în instanță pentru ca drepturile cadrelor didactice cu titlul științific de doctor echivalat cu gradul didactic I, înainte de data de 1 iulie 2017, să nu fie încălcate sau limitate.

”Pe nivel național, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a solicitat Ministerului Educației transmiterea unor precizări în teritoriu din care să rezulte că nu se poate renunța la gradul didactic I acordat prin ordin de ministru ca urmare a echivalării titlului științific de doctor. În documentul transmis de FSLI se precizează și se argumentează din punct de vedere legal de ce prevederile art. 14 din Legea nr. 153/ 2017 nu se aplică cadrelor didactice care și-au obținut echivalarea anterior datei de 1 iulie 2017. În această situație se află aproximativ 40 de membri SLI MM”, explică Ioana Petreuș, președinte SLI MM.

FSLI consideră că este absolut necesar ca Ministerul Educației să transmită clarificări prin care să se expliciteze ceea ce s-a dorit a se reglementa prin art. 1 alin. (2) al ordinului ministrului nr. 3993/2021. În caz contrar se poate ajunge în situația în care unitățile de învățământ vor solicita cadrelor didactice aflate în această situație să renunțe la un drept obținut legal.
”Potrivit art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare «salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate», motiv pentru care niciun angajator nu poate să solicite vreunui salariat să renunțe la drepturile recunoscute de lege. Ori, dreptul de echivalare a titlului științific de doctor cu gradul didactic I este recunoscut de lege încă din anul 1969, el fiind consacrat expres de Statutele personalului didactic care s-au aplicat începând cu anul 1969 și în prezent”, adaugă Ioana Petreuș, președinte SLI MM.

Nu trebuie uitat nici faptul că la nivelul unităților de învățământ din Maramureș au mai existat hotărâri judecătorești prin care școlile au fost obligate să plătească indemnizația de doctorat pentru membrii SLI MM cărora nu le-a fost acordat acest drept salarial. În concluzie, niciun cadru didactic care, anterior datei de 1 iulie 2017 – data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/ 2017 – a obținut prin ordin de ministrul gradul didactic I ca urmare a echivalării titlului științific de doctor, nu poate fi pus în situația de a renunța la gradul didactic I acordat, întrucât o asemenea renunțare este interzisă de art. 38 din Codul muncii.

Te-ar putea interesa si

ANUNŢ VITAL: Lucrări de reparaţii în cartierul Independenţei din Sighet, furnizarea apei potabile întreruptă câteva ore

Redactie

Ionel Bogdan: Înființăm primul parc industrial din Maramureș la Fărcașa

Vasile Dale

STOP AMĂGIRILOR DIN AGRICULTURĂ!

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.