Important

Acțiune a polițiștilor Compartimentului Sisteme de Securitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică

În perioada 20-22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Sisteme de Securitate, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și sprijinul efectivelor de ordine publică și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș au acționat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate.
Activitățile au vizat verificarea unor societăți licențiate pentru a desfășura activități de pază, verificarea respectării normelor referitoare la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor în locațiile caselor de schimb valutar și unităților profilate pe activități cu bijuterii din metale sau pietre prețioase precum și verificarea unor unități fără cerințe minimale.
În urma acțiunii au fost controlate peste 90 de unități și aplicate 44 de sancțiuni contravenționale la H.G. Nr.301/2012 și la Legea Nr. 333/2003. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 87.000 de lei.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării 40 grame de aur și 645 de lei.
Polițiștii de investigare a criminalității economice, urmare a verificării modului de respectare a normelor legale ce reglementează comerțul cu metale și pietre prețioase, au identificat șase obiecte din aur, cu o greutate totală de 40 gr și o valoare de aproximativ 10.000 lei, care nu prezentau marcajele impuse de lege.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional și s-a dispus măsura complementară a confiscării obiectelor.

Te-ar putea interesa si

PE URMELE HOŢILOR DE LEMNE: Acțiuni complexe de control la Ocolul Silvic Poieni

Redactie

PRIMIM DE LA CITITORI: Lamborghini parcat pe trei locuri, sub ochii poliţiştilor (FOTO)

Vasile Dale

NU A SCĂPAT: Un bărbat din Racşa care a alimentat la o staţie de carburanţi din Baia Mare şi nu a plătit, identificat de poliţişti

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult