Important

Salvator montan din Maramureş, solicitat să pregătească salvatori aeromedicali, în Serbia

Atunci când vine vorba despre situații de urgență, Departamentul pentru Situații de Urgență urmărește de o manieră prioritară, creșterea continuă a calității de răspuns în situații de urgență, în scopul salvării de vieți omenești.
Situațiile de urgență au devenit astăzi din ce în ce diverse, caracterizate printr-o complexitate aparte, tocmai de aceea, Departamentul pentru Situații de Urgență prin exercițiile naționale și internaționale derulate, misiunile de sprijin acordate altor țări, programele inițiate în scopul pregătirii tuturor forțelor de intervenție, nu oferă decât garanția că vom fi mai pregătiți în oferirea unui răspuns eficient în situații de urgență.
Date fiind rezultate deosebite obținute în salvarea montană cu suport aero și pașii importanți realizați în acest domeniu, în ultimii ani, Salvamont Romania a fost solicitat să inițieze și să pregătească primii salvatori aero străini, omologii salvatorilor montani români, din Serbia.
Activitatea de formare va avea loc în perioada 6-11 septembrie, în masivul Parâng, cu punct de operare aeromedical – Cheile Galbenului din Baia de Fier. Alături de instructorii asigurați de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație al MAI, în procesul de pregătire al salvatorilor din Serbia se vor implica și instructori salvatori montani din cadrul Serviciilor Salvamont din Gorj, Prahova și Maramureș.

De precizat că din echipă face parte salvatorul montan Petrică Vanț, instructor aero, din Maramureş. Vanţ este membru in Comisia Aero a Salvamont România.


Acțiunea este organizată de către Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Aviație al MAI și Salvamont Romania, având ca parteneri locali Consiliul Județean Gorj, Primaria Baia de Fier și Serviciul Public Județean Salvamont Gorj.
Perfecționarea continuă a personalului reprezintă o preocupare continuă, iar această activitate care urmează să se deruleze certifică experiența și profesionalismul arătat de-a lungul timpului de structurile de intervenție implicate, salvatori care fac parte dintr-un sistem integrat de urgență competitiv în raport cu celelalte servicii internaționale.



Te-ar putea interesa si

Spitalul Județean de Urgență Baia Mare organizează Campania “Școala Mamei”

Redactie

Echipamente performante pentru salvarea vieții copiilor născuți prematur donate de Clubul Rotary Baia Mare (foto)

Vasile Dale

Ce avantaje ai când joci online la loterii internaționale

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult