Proiectul School Bike a ajuns la a treia etapă, etapa practică. După ce săptămâna trecută au avut loc sesiunile de informare a elevilor privind prevederile legale și modalitățile de utilizare în siguranță a unei biciclete, precum și dotarea curților școlilor cu rastele pentru biciclete, săptămâna aceasta elevii au avut ocazia să-și scoată bicicletele din garaje și să plece plini de energie și entuziasm spre școală.
În primele două zile ale acestei săptămâni aproximativ 30 de elevi de la două școli din Baia Mare, Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” și Școala Gimnazială „Victor Babeș”, și-au luat bicicleta pentru a merge la școală, sfidând aerul rece de toamnă. Elevii au fost însoțiți de reprezentanți ai Asociației Internațional School of Transylvania și polițiști de la Biroul Rutier pentru ca deplasarea lor să se desfășoare în siguranță, în condițiile în care orașul nostru este prevăzut cu prea puține piste pentru biciclete.
Deplasarea elevilor cu mijloace alternative de transport spre școală și dintre școală este scopul proiectului School Bike. Proiectul promovează totodată un stil de viață sănătos prin invitație la mișcare, protejarea planetei prin folosirea unor mijloace de transport nepoluante și creșterea încrederii tinerilor în ei înșiși prin asumarea de responsabilități.
Urmează încă două zile în care elevii altor două școli, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și Colegiul Național „Vasile Lucaciu” se vor îndrepta spre școală pe biciclete.
School Bike Baia Mare este unul dintre proiectele câștigătoare în cadru programului Fondul pentru un viitor mai bun în comunități Baia Mare, coordonat național de Federația Fundațiile Comunitare din România, local prin Fundația Comunitară Oradea și finanțat de Lidl România. Proiectul este implementat la nivel local de Asociația Internațional School of Transylvania cu sprijinul Universal Alloy Corporation Europe (UACE).
Te-ar putea interesa si
- Comentarii
- Comenteaza cu Facebook