Eveniment

Ne gândim! Ne învârtim! Dar nu guvernăm! Cine va fi noul prefect al județului Maramureș?

Toată lumea trăiește cu frica valului 4 al pandemiei de gripă covidală… Nu suntem mai deloc interesați de ce se întâmplă economic, energetic, financiar sau alimentar! Ne interesează în schimb ciolanul și cum o să îl împărțim între galben și roșu, cu nuanțe verzi. Chiar dacă Maramureșul e locul unde se agață harta în cui, politicienii locali au început să se chestioneze între ei după ce guvernarea liberală a îndepărtat partea frățească a lor, vorbind aici de USR!
Mai nou, cu hârtiile pe care pe sub masă le trimit liderii politici centrali spre teritoriu, suntem tot mai aproape de o frăție contra firii de tip USL.2. Dacă liberalii știu că postul de prefect în Maramureș merge ca moneda de schimb către viitorii colegi de guvernare și știindu-se că în județ avem un președinte galben în Palatul Administrativ, liderii PSD au început luptele interne pentru împingerea unor oameni în față. Unii sunt preșuri ale altora, alții așteaptă funcțiile călduțe contra banilor pe care i-au pus la bătaie în campanii! Nume de pesediști cu adeziune sau fără se vehiculează deja: Crina Chilat sau Emil Ambruş? Nicolae Făt sau Valentin Florea? Vă spun ceva? Sunt oameni agreați și de liberali, dar mai ales de liderii pesediști! Sunt deja contre dure între Gabriel Zetea și Gheorghe Şimon, doi grei apropiați ai lui Marcel Ciolacu! Contrele vin și datorită unor calcule ministeriale ale celor doi! Mai există lideri în Maramureș care în tăcere lucrează la alte planuri! Care ar viza inclusiv post de vicepreședinte la Consiliu Județean Maramureș.
Așteptăm cu nerăbdare rezultatul!

Radu Ţolaş

Te-ar putea interesa si

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Potop la Şomcuta Mare. O furtună a acoperit cu apă străzile şi grădinile oamenilor

Redactie

GALERIE FOTO: 5 răniţi după ce un microbuz a căzut de pe un pod într-un canal colector la Gârdani (ACTUALIZARE)

Redactie

DOSARE PENALE: Doi agenți și doi ofițeri de poliție sunt cercetați pentru evadarea celor doi ucraineni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.