În cursul zilei de ieri, 08 noiembrie, polițiștii Secției 6 Sarasău au depistat în trafic doi bărbați care au condus autovehicule în timp ce se aflau sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.
Unul dintre conducătorii auto,un bărbat de 43 de ani din Rona de Sus, a fost oprit pentru verificări în jurul orei 15.30. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,11 mg/l alcool în aerul expirat.
Celălalt conducător auto, un bărbat de 60 de ani din Sibiu, a fost oprit pentru verificări în jurul orei 22.00. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut.
Ambii bărbați au fost conduși la spital unde li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
***
Tot ieri, în jurul orei 15.00, un alt autoturism a fost oprit pentru verificări de către polițiștii din Baia Sprie.
La volan a fost identificat un bărbat de 63 de ani din oraș care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
***
Totodată, în jurul orei 19.00, patrula de siguranță publică a Poliției Oraşului Ulmeni, în timp ce executa serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier pe D.J. 108A în localitatea Tohat, a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism.
Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit, s-a procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ 300 de m.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 32 ani din Tohat, iar pentru că acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest.
Rezultatul a fost de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul Medical de Permanență Ulmeni unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substante.