Important

ZBOR SPRE INFERN SAU REQUIEM PENTRU UN VIS: Dezbateri la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare pe tema consumului, deținerii și traficului de droguri

Ieri, polițiștii de prevenire împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog au desfășurat primele activități în cadrul proiectului Zbor spre infern la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Proiectul vizează consumul de substanțe interzise și are ca scop prevenirea acestuia.
La activități au participat peste 100 de elevi de nivel liceal.
Activitățile au debutat cu prezentarea mărturiei unui fost consumator de droguri, Robert, care a reprezentat punctul de pornire al discuțiilor. Reprezentantul C.P.E.C.A. a dezbătut cu tinerii efectele drogurilor, consecințele în plan fizic și psihic. Le-a prezentat exemple din munca sa cu tineri consumatori, atitudinile acestora, negarea adevărului crunt că sunt dependenți.
Polițistul de prevenire le-a vorbit tinerilor despre implicațiile legale ale consumului, deținerii și traficului de droguri, infracțiunile pe care le pot comite sub influența acestora, precum și despre formele de victimizare a consumatorilor de droguri.
Consumul de droguri ia amploare în rândul tinerilor, iar vârsta de debut scade tot mai mult. Subiectul drogurilor este un subiect sensibil de abordat, este un subiect greu de discutat. Pentru că tinerii nu sunt deschiși, ascund acest comportament din diferite motive, ușor de înțeles.
Ce putem face? În calitate de părinţi să fim mai atenţi la nevoile emoţionale ale copiilor noştri şi nu la cele materiale. Medicamentul pentru toate problemele de suflet ale copiilor noştri este iubirea, afecţiunea, interesul nostru, al părinţilor, în primul rând, apoi al şcolii, manifestat faţă de problemele, fricile, angoasele cu care se confruntă copiii/tinerii noştri, într-o societate cu viitor incert, plină de tot felul de tentații, dominată de puterea banului.

Te-ar putea interesa si

STAGIU DE PRACTICA: Studenţii Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti invata meserie la IPJ Maramures

Vasile Dale

FOTO: Salvamontişti maramureşeni, la un exercițiu de pregătire de salvare cu elicopterul în zona montană

Redactie

UN PROIECT MULT AȘTEPTAT: DRUM DE LEGĂTURĂ ÎNTRE BOZÂNTA MARE ȘI BOZÂNTA MICĂ

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.