BREAKING NEWSImportantMaramuresul Istoric

AGRESIUNE LA STRÂMTURA: O femeie însărcinată a fost bătută până la leşin de concubin – ACTUALIZARE

Ieri, 27 februarie, la ora 11.37, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat din Strâmtura, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitate și-ar fi agresat fizic concubina.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind o femeie de 32 de ani din Bârsana, însărcinată în aproximativ 20 săptămâni.

Aceasta se afla într-o stare de inconștiență, prezentând mai multe leziuni la nivelul corpului, fiind preluată și transportată de un echipaj din cadrul S.A.J. Maramureș la Spitalul Sighetu Marmației în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior aceasta a fost transportată cu un elicopter S.M.U.R.D. la Spitalul Județean Maramureș, în vederea acordării asistenței medicale de specialitate.

Totodată, a fost identificat și apelantul, un bărbat de 30 de ani din Strâmtura, care a relatat faptul că pe fondul consumului de alcool și a geloziei i-a aplicat femeii mai multe lovituri pe corp și a strâns-o cu mâinile de gât.

De asemenea, bărbatul a mai relatat că și în data de 25 februarie i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feței din același motiv.
Bărbatul a fost internat la Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.

În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

ACTUALIZARE

Pe numele bărbatului de 30 de ani din Strâmtura, care, la data de 27 februarie a.c. și-a agresat concubina în vârstă de 32 de ani, Tribunalul Maramureș a dispus ieri arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Te-ar putea interesa si

ȘOMCUTA MARE: Cum au reușit polițiștii să dea peste o captură serioasă de droguri în ieslea vacilor

Redactie

VREMURI GRELE: Directiva Copyright schimbă Internetul aşa cum îl ştim acum

Vasile Dale

ROZAVLEA: S-a ales cu ordin de protecție provizoriu după ce şi-a ameninţat mama de 89 de ani

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.