Important

ACŢIUNI PE LINIE RUTIERĂ: 150 de sancțiuni contravenționale, 19 permise de conducere și a patru certificate de înmatriculare reţinute

În acest week-end polițiștii maramureșeni au acționat pe arterele din județ în vederea asigurării unui climat de ordine, liniște și a unui trafic în condiții de siguranță și, totodată, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă legislația rutieră în vigoare.
Astfel, în cadrul acțiunilor, polițiștii maramureșeni au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 80.000 de lei. Ca măsuri complementare polițiștii au dispus reținerea a 19 permise de conducere și a patru certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate și două infracțiuni rutiere.

În noaptea zilei de sâmbătă, polițiștii din Sighetu Marmației și Ulmeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe D.N. 19 și D.J. 108/T, în comuna Sarasău și localitatea Someș Uileac, au depistat la volanul unor autoturisme doi bărbați de 38 și 63 de ani din județul Sălaj și Ulmeni.
În urma testării cu aparatul etilotest de către polițiști, în cazul bărbatului de 38 de ani a rezultat o valoare de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în celălalt caz 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost transportați la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele acestora sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Te-ar putea interesa si

SE PETRECE PE ȘOSELE: Polițiștii și partenerul lor canin au format echipă: 60 de autovehicule oprite, 65 de persoane legitimate și 24 de sancțiuni aplicate. 24 de ore după gratii pentru un bărbat care conducea cu 1.01 mg/l alcool pur în aerul expirat

Redactie

VIŞEU DE JOS: Componentele unei arme de vânătoare, descoperite ascunse într-un autoturism condus de un tânăr de 19 ani

Vasile Dale

EXPOZIŢIE: ”Icoane din Scheii Brașovului”, la Muzeul de Etnografie

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.