Stareţul Mănăstirii este cel acuzat de către tânăra refugiată de agresiune sexuală. Părintele Agaton Oprişan, stareţul mănăstirii, neagă orice acuzaţie şi spune că în data de 13-14 aprilie, atunci când se presupune că a avut loc fapta, nici nu a fost „acasă” (adică la mănăstire.), ci ar fi fost în localitatea Teaciv (Ucraina), cu ajutoare.
Acest lucru îl susține cu imagini video surprinse de o cameră de supraveghere din localitatea ucraineană, imagini în care apare.
„Atât timp cât nu mă simt vinovat, sunt împăcat sufleteşte, ce pot să spun: eu sunt cu sufeltul liniştit. Nu ştiu de ce ar fi spus aşa ceva. Mi-a zis cineva astăzi: niciun lucru bun, nicio faptă bună, nu rămâne nerăsăplătită cu rău”, a declarat el pentru Adevarul.ro.
Întrebat dacă a atins-o pe tânără, dacă a pus măcar mâna pe ea, a răspuns că „doar părinteşte”. „Şi ele mă cuprind pe mine, şi eu pe ele, părinteşte. Pe toate le respect, părinteşte. Eu îs liniştit că nu i-am propus la niciuna aşa ceva, eu sunt împăcat sufleteşte. Dumnezeu vede de sus. Nici nu am timp, pur şi simplu. Chiar am spus astăzi aici la băieţi că eu în data de 15 nici nu am fost acasă”, a mai menţionat el.
La momentul la care a fost contactat stareţul, un echipaj al poliiei era la faţa locului pentru cercetare.
Tânăra este la Spitalul din Sighetu Marmației, internată împreună cu copilul ei.
”În cursul serii de ieri (duminică, 17 aprilie 2022) a venit cu o Ambulanță în special cu manifestări în sfera gastro-intestinală, cu diaree și vărsături, dar problema mai deosebită a prezentat-o copilul doamnei. Acesta a fost reținut pentru internare. Doamna a fost investigată în serviciul nostru UPU, a primit tratament de specialitate și nu a necesitat internare. Momentan este cu copilul în secția de pediatrie, ca și însoțitor” a declarat pentru vasiledale.ro, dr. Cristian Brad, director medical Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
Întrebat dacă ar fi ajuns cu agresiuni sexuale, medicul a continuat: ”Nu, nu. Nu a ajuns cu alte afecțiuni. În cursul serii a fost și poliția care a interogat-o timp de vreo 4 ore. Este greu de pronunțat, din discuțiile pe care le-au avut cu doamna medicii care au investigat-o nu a ridicat suspiciuni unei afecțiuni psihiatrice”.
Reacția Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
Preotul inspector Andrei Pop, purtător de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, a declarat pentru News.ro, că de la debutul războiului din ţara vecină mănăstirea Petrova a primit aproape 1000 de refugiaţi şi nu a existat nicio plângere la adresa părintelui stareţ, care este în acest post de aproape două decenii.
Părintele Andrei Pop a explicat că Mănăstirea Petrova a asigurat, de la începutul războiului, masă gratuită şi cazare pentru aproape o mie de persoane, mănăstirea punând la dispoziţia celor aflaţi în dificultate şi veniţi de peste graniţă 40 de locuri de cazare.
„Până acum nu am primit niciun fel de sesizare şi menţionez faptul că părintele Agaton este de aproximativ 20 de ani stareţul acestei mănăstiri şi nu am avut niciun fel de reclamaţie sau de abatere a comportamentului dânsului”, a declarat preotul Andrei Pop.
Ce acuzaţii face tânăra
Acesta a precizat că poliţiştii au audiat mai multe persoane din rândul personalului mănăstirii, dar şi dintre refugiaţi, dar nu au formulat un răspuns cu privire la concluziile trase în urma acestor audieri.
„Nu ştim oficial să aibă vreo calitate oficială în dosar, este plângere pe numele lui, atât. Care se cercetează – şi m-am informat de la Poliţie – încă nu au un rezultat concret al anchetei” , a menţionat preotul Andrei Pop.
Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului a precizat că la nivelul episcopiei se face o verificare internă cu privire la această situaţie, iar concluzia va fi „raportată şi la cercetările pe care le face poliţia”.
Potrivit informaţiilor obţinute de reporterul Observator Simona Vasiac, tânăra refugiată susţine că a fost pipăită de stareţ.
Se pare că tânăra a intrat în ţară prin Vama Sighet şi a primit de la voluntarii Unicef un bilet spre Bucureşti. Cum nu avea niciun plan concret, fata a fost în final luată de preot, care primea la rândul său refugiate prin cortul Unicef, la mănăstire.
Președintele asociației a rugat-o pe una din voluntare să o caute pe fată după câteva zile să vadă dacă este bine, iar aceasta s-ar fi plâns că nu. Au căutat un translator şi în scurt timp povestea avea să iasă la suprafaţă. Voluntarii au plecat după ea la mănăstire, au cazat-o la un motel din Sighet şi au convins-o să depună plângere.
CITEȘTE ȘI: