Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

FOTO: Administrația din Mireșu Mare dorește regularizarea Văii Iadăra. Proiect de 70 milioane de lei

Primarul comunei Mireșu Mare a anunțat faptul că la mijlocul acestei săptămâni s-a deplasat la București, unde a avut mai multe întâlniri cu factori decidenți din Guvernul României.

”Principalul aspect pe care am dorit să îl rezolvăm a fost cel al regularizării și amenajării Văii Iadăra. Pentru a putea face acest lucru am avut o discuție cu directorul general al Apelor Române. Totodată, am participat la dezbaterile din comisia de agricultură a Parlamentului României unde s-a dezbătut legea cadastrului. Am avut și o întâlnire cu ministrul agriculturii în care am discutat problemele cu care se confruntă agricultorii și fermierii din comuna noastră” a spus Ioan Mătieș, primar Mireșu Mare.

”Ne propunem regularizarea văii Iadăra pe traseul său în satele Stejera, Iadăra, Tulghieş şi Mireşu Mare până la vărsarea în Someş. Pe lângă amenajare albiei (dragare, terasamente), proiectul include construcţia de poduri, podeţe şi drumuri, acolo unde este cazul. Valoarea totală a proiectului ar fi de peste 70 milioane lei (TVA inclus). Actualmente suntem în stadiu de primire a ultimelor avize şi a deciziei de finanţare” a adăugat primarul.

S-a amenajat curtea Școlii din Mireșu Mare

Săptămâna trecută au început lucrările pentru amenajarea curţii şcolii Mireşu Mare. ”Aleile vechi nefolosite şi fostele WC-uri din curte, dinainte de racordarea la canalizare, vor fi înlocuite cu un gazon frumos, pe măsura unei comunităţi de oameni gospodari aşa cum este Mireşu Mare! Alături de noi în aceste lucrări de amenajare sunt conducerea şi personalul şcolii Mireşu Mare” a transmis Ioan Mătieș, primar Mireșu Mare.

CITEȘTE ȘI:

https://vasiledale.ro/2022/04/15/se-doreste-construirea-unei-scoli-noi-in-satul-lucacesti-miresu-mare/
Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT