BREAKING NEWSEveniment

Tânăr de 19 ani, cercetat după ce a fost prins în miez de noapte drogat la volan

Azi noapte la ora 00:40, în cadrul unei acţiuni organizate pentru prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri și substanțe interzise, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism aflat în trafic pe strada Culturii din municipiul Baia Mare, în care se aflau trei tineri.
La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani din Baia Mare. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul testului fiind pozitiv fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș, unde i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea existenței unor substanțe interzise în sânge.
Totodată poliţiştii au găsit asupra acestuia un pachet de ţigarete în interiorul căruia se aflau două foițe de staniol care conțineau o substanță cristalizată de culoare alb-gălbui, iar în autoturism au fost identificate două grindere care conțineau reziduuri de substanță vegetală de culoare verde-olive cu miros înțepător şi un ghiozdan în interiorul căruia se afla un cântar electronic, care de asemenea conținea reziduuri de substanță cristalizată de culoare albă.
Toate obiectele găsite au fost ridicate, sigilate şi înaintate către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, solicitaţi la faţa locului pentru continuarea cercetărilor.
Acţiunea a fost derulată de poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Grupa Canină împreună cu Poliţia municipiului Baia Mare şi Biroul Siguranța Școlară.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Totodată, în cauză există suspiciunea comiterii unor fapte penale incriminate de Leg. Nr. 143 din 2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Te-ar putea interesa si

INTERVENŢIE: SALVAMONTIȘTII SĂTMĂRENI AU SALVAT 4 MARAMUREȘENI RĂTĂCIȚI CU ATV-URILE LA MARGINEA BIXADULUI

Redactie

VIDEO – FLAGRANT: Angajat al Primăriei Baia Sprie prins aruncând ilegal gunoaie și moloz direct în câmp

Vasile Dale

SĂPÂNȚA: Land Rover cu numere de UK încărcat cu 13.500 pachete țigări trecute din Ucraina în România prin albia râului Tisa. Suspecții au fugit în țara vecină

Vasile Dale

1 mesaj

Nelu buzura iunie 17, 2022 at 7:18 pm

Din moment ce avea și cîntarul cu el e clar ,e vînzator și consumator !!! Oameni ca acesta omoara cu mașina si dupa fug in italia,așa ca fiul acelui parlamentar din bucurești ,care drogat find a omorît cu masina tatal unei fetițe ,omul drogat spune-au martori citez: s-a ridicat și a umblat ,dar venind ambulanta a facut pe leșinatul iar acum este în hotel în italia pardon în spital în italia 🙁

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.