Știri EXCLUSIVE

De interes

Județul Maramureș va fi promovat la Washington, DC

Consiliul Județean Maramureș a răspuns invitației Ambasadei României în Statele Unite ale Americii și Institutului Cultural Român de la New York și se va alătura evenimentului Romanian Weekend at the Wharf, care va avea loc în perioada 9-10 iulie, la Washington, DC.

Manifestările vor avea loc în contextul aniversării celor 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA și vor oferi participanților oportunitatea de a lua contact cu creația folclorică, meștușugurile populare și gastronomia tradițională, într-un cadru care își propune redarea cât mai fidelă a spiritului autentic românesc.

Alături de reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, la eveniment vor mai fi prezenți artiști din cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, dar și îndrăgiții meșteri populari Daniel Leș și Petru Codrea. Momentele artistice, reprezentațiile de meșteșugit, expozițiile de straie populare și degustările de bucate tradiționale și vin sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de către organizatorii Romanian Weekend at the Wharf.

Pe scena din capitala Statelor Unite ale Americii vor mai urca și alți artiști români, care vor încânta publicul cu un repertoriu variat și reprezentații inedite. Totodată, sub patronajul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, prima zi a evenimentului se va încheia cu o seară maramureșeană.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Vasile Dale
Vasile Dale
Lucrează în presa din România încă din anul 1999 și a obținut, în toți acești ani, o vastă experiență jurnalistică. Din anul 2005, Vasile Dale este corespondent Antena 3 CNN și se numără printre primii corespondenți care au transmis informații și știri din nordul țării. In perioada 2005-2023 a fost si corespondent Antena 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT