Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

TREI DINTR-O LOVITURĂ: Trei infracțiuni comise de un bărbat din Copalnic Mănăştur. A fost arestat preventiv (actualizare)

Ieri, 25 iulie, la ora 08.44, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus, au oprit pentru control un autoturism care circula pe D.C. 41 pe raza localității Preluca Veche.

La volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani din Copalnic-Mănăștur, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu-Lăpuș, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

De asemenea, autoturismul condus de bărbat, nu figurează înmatriculat pentru a fi condus pe drumurile publice. Totodată numerele provizorii care erau montate pe autoturism nu figurează ca fiind atribuite vreunui autovehicul.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

ACTUALIZARE: Bărbatul de 56 de ani din Copalnic-Mănăștur, care a comis trei infracțiuni în data de 25 iulie a.c. în timp ce conducea un autoturism care circula pe D.C. 41 pe raza localității Preluca Veche, a fost reținut penatru 24 de ore.

Azi, 27 iulie urmează să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Maramureș.

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT