Important

Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș și Biroul Siguranța Școlară s-au aflat la mai multe unități de învățământ de pe raza localităților Vișeu de Sus și Vișeu de Jos

În data de 22.09.2022, având în vedere Proiectul privind modelarea factorului uman, prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, lucrători de poliție din cadrul Serviciului Rutier Maramureș și Biroul Siguranța Școlară, s-au aflat între elevii din cadrul mai multor unități de învățământ de pe raza localităților Vișeu de Sus și Vișeu de Jos, unde au desfășurat activități preventive.
Cei prezenți au aflat de la lucrătorii de poliție, noțiuni generale despre principalele reguli de circulație, punându-se accent pe obligațiile în cazul participării la traficul rutier, indiferent că avem calitate de pieton sau conducător al unui vehicul.
De asemenea, s-a discutat și despre răspunderea contravențională și penală, elevii aflând care este vârsta de la care răspund în fața legii pentru comiterea unor fapte, și s-a insistat pe acele abateri comise în calitate de participanți la trafic sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise, iar în acest sens, elevilor le-au fost prezentate aparatele alcool test și drug test din dotarea poliției, respectiv modul de funcționare al acestora.
Spre sfârșitul activității, elevii prezenți au avut ocazia să vadă mai multe autospeciale din dotarea poliției, respectiv laboratorul rutier, o autospecială dotată cu aparat video-radar și o altă autospecială folosită la activitățile de patrulare.
Între polițiștii și elevii prezenți, au fost purtate dialoguri benefice, elevii având întrebări cu privire la aspectele care le-au fost prezentate, dar și cu privire la activitatea pe care și-o desfășoară poliția, fiindu-le oferite răspunsuri fiecăruia în parte.
Astfel de activități având ca tematică educația rutieră și creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, vor continua pe tot parcursul anului școlar 2022/2022, întrucât cu toții ne dorim să contribuim la dezvoltarea intelectuală și socială a copiilor.

Te-ar putea interesa si

FOTO: Două autoturisme s-au ciocnit şi au ajuns în şanţ la Satulung (ACTUALIZARE)

Redactie

FOTO: Proiectul de activitate ”Reedu – Masa care ne unește” la Penitenciarul Baia Mare

Vasile Dale

VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE: Două ordine de protecție provizorii emise de polițiști maramureşeni

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.