Angajatul unei primării din Maramureș a murit după „o căzătură banală” la locul de muncă. Medicii de la spital nu au observat că suferise o ruptură de splină și i-au permis să plece acasă. Procurorii au concluzionat că nimeni nu este vinovat, însă judecătorii au redeschis ancheta.
Șofer pe un utilaj al Primăriei Cupșeni din Maramureș, Ioan Boga lucra la reabilitarea unui drum din comună, când a suferit un accident care avea să-i aducă moartea. Se întâmpla în toamna anului 2019. Bărbatul în vârstă de 49 de ani își desfășura activitatea pe un buldoexcavator al primăriei și se afla acolo împreună cu alți colegi. La începutul fiecărei zile, șoferii primeau cota de carburant necesară lucrărilor. În dimineața de 9 octombrie 2019, un consilier din cadrul primăriei a adus cu un autoturism mai multe recipiente a câte 200 de litri cu motorină. Pentru că nu le puteau manevra, fiind prea mari, șoferii au început să toarne combustibilul în bidoane de câte 20 de litri, pe care, apoi, îl puneau în rezervoarele utilajelor.
Rezervorul buldoexcavatorului condus de Ioan Boga nu putea fi alimentat direct de la nivelul solului, fiind poziționat la înălțime. Bărbatul s-a urcat pe capotă, iar în momentul în care s-a aplecat să ia recipientul cu cei 20 litri de motorină, când un coleg a ridicat capota, a alunecat și a căzut lovindu-se în zona abdomenului de roata din față a utilajului. Deși s-a resimțit în urma căzăturii, Ioan Boga nu a vrut să meargă la spital. „Este o căzătură banală”, le-a spus colegilor. Fiul său și un angajat al primăriei au decis să îl ducă la spitalul din Târgu Lăpuș pentru a fi consultat de un medic.
Potrivit datelor din dosar, la Urgență, pacientul a fost preluat de un asistent medical și evaluat de un medic chirurg de gardă. După consultație, i s-a făcut o ecografie abdominală, apoi o radiografie. După sosirea rezultatelor, medicul l-a anunțat pe bărbat că a suferit „o fractură costală VII hemitorace stâng”. Auzind că are doar o coastă fracturată, el nu a dorit să rămână internat. „A motivat că are mult de lucru acasă și că își va scoate de la medicul de familie adeverință de concediu medical”, au declarat cadrele medicale la audieri. Pentru a-i calma durerile, medicul i-a recomandat asistentei să-i administreze bărbatului o perfuzie, apoi i-a semnat documentele de externare. I-a prescris o serie de calmante și i-a recomandat ca în cazul în care se simte rău să se întoarcă la spital.
La două zile distanță, în dimineața de 11 octombrie, Ioan Boga a fost găsit de soție inconștient în baie. Femeia a cerut ajutorul la Ambulanță, însă cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul acestuia.
În urma efectuării necropsiei, medicul legist a stabilit că bărbatul murise în urma unei hemoragii interne provocate de o ruptură de splină. Familia a suferit un șoc la aflarea veștii, pentru că nimeni nu îi anunțase că ar fi suferit și alte leziune după căzătura de pe buldoexcavator.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, ulterior, cercetările fiind extinse și pentru infracțiunea de neluarea măsurilor privind securitatea în muncă.
Fiul victimei a depus și el o plângere penală împotriva medicului chirurg de la spitalul din Târgu Lăpuș, acuzându-l de neglijență în serviciu. Cele două dosare au fost conexate, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș.
Potrivit raportului întocmit de Serviciul de Medicină Legală Maramureș, moartea bărbatului a fost violentă și a fost cauzată de o hemoragie internă provocată de „o ruptură de splină în doi timpi”. Nemulțumită de modul în care se desfășura ancheta, în februarie 2021, familia victimei a depus o contestație în instanță, solicitând judecătorilor să dispună urgentarea cercetărilor. Cererea a fost respinsă, instanța apreciind că tergiversarea cercetărilor nu poate fi imputată organelor de cercetare penală.
Abia pe 23 septembrie 2021, legiștii au venit cu noi lămuriri, în urma confruntării documentelor puse la dispoziție de spital.
Concluzia medicilor legiști a fost că, raportat la examenul clinic prezentat în fișa Compartimentului Primiri Urgențe, „procedura a fost respectată”. „Legat de examinările paraclinice, nu se cunoaște dacă i s-au efectuat analize de sânge, deoarece nu au fost puse la dispoziție, efectuându-se examenul radiologic ecografic conform procedurii. La Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș există echipamentul de bază – ecografic necesar diagnosticării unei rupturi de splină, pentru computer tomograf neexistând aparatura necesară”, a consemnat medicul legist în noul document.
Avocatul familiei, Nechita Pampa, a declarat pentru Libertatea că au existat martori care au confirmat că medicul pentru examinarea pacientului a fost adus un ecograf portabil. ”Ce a văzut medicul la ecografie, numai el știe. Aceste aparate, din păcate, nu au o memorie internă, pentru a verifica dacă ceea ce s-a consemnat la efectuarea investigației corespunde realității. De aceea noi am solicitat efectuarea unei expertize de către comisia de malpraxis”, a precizat avocatul Nechita Pampa.
La două săptămâni după primirea expertizei medico-legale, procurorul de caz a dispus clasarea dosarului.
Prin Ordonanța de clasare din data de 14 octombrie 2021, prim-procurorul delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș care a instrumentat cazul a concluzionat că „în sarcina cadrelor medicale și a angajaților Primăriei Cupșeni nu există probe certe pentru existența unei culpe cu privire la decesul numitului Boga Ioan”.
Vestea a revoltat familia victimei. Rudele au depus plângere împotriva soluției, arătând că ancheta s-a desfășurat într-un mare secret, fiindu-le încălcat flagrant dreptul la apărare. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș. În urma analizării dosarului, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a concluzionat că urmărirea penală este incompletă, considerând că se impune refacerea acesteia, prin administrarea și a altor probe necesare lămuririi cauzei. Astfel, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat instanței să confirme cererea privind redeschiderea urmăririi penale. Pe 31 august 2022, Judecătoria Târgu Lăpuș a admis cererea și a retrimis dosarul parchetului local în vederea refacerii anchetei.
Instanța a subliniat că, deși avocatul familiei a cerut în mod expres, în scris, încă din 24 septembrie 2020, să fie informat ori de câte ori se întocmesc acte de urmărire penală pentru a putea asista la efectuarea acestora, nu a fost înștiințat niciodată. Familia a solicitat, prin avocat, efectuarea unei expertize medico-legale pentru clarificarea conduitei medicale a personalului Spitalului Orășenesc Târgu Lăpuș, însă cererea fost lăsată fără răspuns de procuror.
La fel s-a întâmplat și cu solicitarea privind fotocopierea dosarului. „Organele de cercetare penală aveau datoria de a analiza pertinența și concludența realizării în cauză a unei expertize de către Comisia de Monitorizare și Competență Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, constituită conform regulamentului aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătătii Publice.
Nu în ultimul rând, în ce privește fotocopierea dosarului, cerere formulată la data de 2 februarie 2021 și nesoluționată, organele de cercetare penală trebuie să se pronunțe și asupra acesteia pentru respectarea tuturor drepturilor prevăzute de Codul de procedură penală”, au motivat judecătorii hotărârea prin care au dispus redeschiderea anchetei. Decizia instanței din 31 august este definitivă, dosarul fiind retrimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș pentru refacerea urmăririi penale.
Sursa libertatea.ro