Raulino delivery
Anais

Știri EXCLUSIVE

De interes

ACTIVITĂŢI DE PREVENŢIE: Polițiștii Biroului Siguranța Școlară prezenți în mijlocul elevilor

În perioada 18-20 octombrie, lucrătorii Biroului Siguranța Școlară au continuat activitățile preventive desfășurate în unitățile de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și a cadrelor didactice. De data aceasta s-au bucurat de prezența polițiștilor elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 8 Borșa și Școlii Gimnaziale din Budești. În cadrul discuțiilor purtate cu copiii, lucrătorii de poliție au pus accentul pe fenomenul bullying. Astfel, elevii au aflat ce presupune un comportament de tip bullying și ce trebuie să facă când sunt victime sau martori ai unor astfel de comportamente ( deviante). Atât elevilor, cât și cadrele didactice le-au fost reamintit de existența grupurilor de lucru antibullying constituite la nivelul fiecărei unități de învățământ și care sunt atribuțiile acestora.

De asemenea, cei prezenți la activități au aflat ce înseamnă și ce presupune răspunderea contravențională și penală; S-a insistat asupra unor categorii de fapte, dar mai ales cum le poate fi afectat viitorul dacă comit fapte antisociale/ilicite,care vor fi înscrise în cazierul judiciar.

Elevii au rezonat cu reprezentanții poliției, arătându-se preocupați de subiectele abordate.

La sfârșit elevii au oferit un feedback polițiștilor, din care a reieșit că au fost preocupați de temele abordate, dar mai ales că au reținut că: pot spune Nu Violenței și pot acționa inteligent!

Lucrătorii Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile preventive după reluarea cursurilor și urează tuturor elevilor Vacanță Senină!

Redactie
Redactie
Fondată în 2016, redacția vasiledale.ro s-a născut la intersecția dintre jurnalism și dinamismul rețelelor sociale, punând accent pe formatul video live și pe optimizarea pentru mobil. Echipa noastră s-a distins prin fact-checking riguros și o abordare vizuală modernă, adaptată consumului rapid de informație. Redacția, vasiledale.ro, a devenit rapid o voce digitală influentă în tot Maramureșul și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

SPORT