Important

”Horea în grumaz” – a XX-a ediție a festivalului-concurs a avut loc în acest weekend

Duminică, 30 octombrie 2022, a avut loc cea de-a XX-a ediție a Festivalului – Concurs ”Horea în grumaz”. Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură ”Vasile Latiș” din Târgu Lăpuș și a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Târgu Lăpuș în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.
Horea lungă din grumaz este un element esențial al culturii tradiționale din Țara Lăpușului și este transmisă cu mândrie din generație în generație. Acest lucru îl demonstrează faptul că participanții la acest festival – concurs au avut vârstele cuprinse între 11 și 78 de ani.
”Horea este un cântec de dor, de singurătate și foarte rar de revoltă. Ea exprimă jalea, suferința, întristarea, iubirea neîmplinită sau trădată. A nu se confunda cu hora, care denumește un dans”, a declarat președintele juriului, profesor doctor Grigore Leșe.


Evenimentul a fost deschis de Onișor Pop și Andreea Ghițiu. Au urcat apoi pe scenă concurenții înscriși în competiție. Aceștia au prezentat câte două hore și fost împărțiți în două secțiuni: vocal și instrumental.
În timp ce juriul delibera, publicul spectator s-a bucurat de recitalurile susținute de invitata specială Anghelina Timiș Lungu, artiștii locali Bianca Latiș și Adela Șanta, precum și Orchestra Casei de Cultură ”Vasile Latiș” din Târgu Lăpuș.
Juriul a ierarhizat evoluția concurenților în funcție de următoarele criterii: calități vocale deosebite, păstrarea autenticității melodiilor și textelor, modalități instrumentale speciale în performarea horei și autenticitatea costumului popular.
Câștigătorii celei de-a XX-a ediții a Festivalului – Concurs ”Horea în grumaz” au fost: Larisa Pop – Marele Premiu, Victoria Petrenciuc – premiul I, Gabriela Ungur și Beatris China – premiul II și Nicoleta Farcaș – premiul III pentru secțiunea vocal, iar pentru secțiunea instrumental, Teodor Burzo – premiul I și Filip Tănase – premiul II.

Te-ar putea interesa si

FOTO / E NEVOIE DE AJUTOR: O familie din Cavnic a rămas fără acoperiş din cauza unui incendiu

Redactie

TÂNJAUA DE LA HOTENI: Cel mai harnic gospodar, sărbătorit de comunitate. La final, tot el a plătit petrecerea

Redactie

Respect și susținere morală pentru Ucraina: Cristian Nicolae-Țâgârlaș: ”Am avut in plenul Senatului un moment solemn de reculegere și respect”

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.