Important

Aproximativ 5.000 de candidaţi înscrişi la şcolile de poliţie

Aproximativ 5.000 de candidați s-au înscris pentru examenul de admitere în cele 2 unități de învățământ preuniversitar ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca.

Astfel, pe cele 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina, s-au înscris 3.936 de candidați, iar pe cele 300 de posturi de la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, s-au înscris 949 de candidați.

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs.

Proba de evaluare a performanței fizice va fi susținută indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, astfel:

  • Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
  • Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
  • Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din
    județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
  • Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru
    candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru
    candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;
  • Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din
    județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;

Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor, la data de 10 decembrie 2022, iar rezultatele obținute vor fi postate pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează.

Te-ar putea interesa si

Poliţiştii maramureşeni au emis alte noi ordine de protecţie provizorii împotriva a doi bărbaţi

Redactie

După 17 ani, CFR reintroduce trenul Valea Vișeului (MM, ROU) – Rahiv (Ucraina)

Redactie

UNICAT ÎN LUME: Porțile maramureșene, zestrea de aur a zonei

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.