BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Preluare ObservatorNews.ro: Horia Chiş, şeful de penitenciar care şi-ar fi abuzat sexual angajatele ani de zile a fost arestat preventiv. Avocatul spune ca e şocat, fiind „o persoană credincioasă” (video)

Au fost aduse acuzaţii extrem de grave la adresa unui comisar-şef, care a condus Penitenciarul Baia Mare timp de 14 ani. O angajată, ofiţer şi ea, susţine că bărbatul a abuzat-o emoţional şi sexual în repetate rânduri. La un moment dat, ar fi ajuns să o strângă de gât în biroul său. Când victima s-a hotărât să depună plângere, el ar fi încercat să muşamalizeze totul cu sprijinul psihologului. Pe fir au intrat şi procurorii anticorupţie, iar marți, 22 noiembrie 2022, la ora 18.00, judecătorii l-au trimis în arest pentru 30 de zile. 

După o noapte în spatele gratiilor, fostul director de penitenciar Horia Chiş şi psihologul Angela Kozma au ajuns azi în faţa magistraţilor din Cluj-Napoca. Ofiţerul a susţinut că este nevinovat şi a insistat că o arestare preventivă i-ar „distruge viaţa personală şi profesională”.

„Este şocat, este cea mai mare jignire din viaţa lui, este o persoană credincioasă şi pur şi simplu este şocat de aceste acuze”, a declarat avocata lui Horia Chiş, Andreea Tomoiagă – Baroul Maramureș.

Fostul şef de închisoare este urmărit penal de DNA pentru că şi-ar fi folosit funcţia pentru a obţine favoruri sexuale, a şantajat şi a agresat o subalternă. El ar fi încercat apoi să muşamalizeze totul cu ajutorul psihologului instituţiei. 

Coşmarul victimei, la rândul ei ofiţer de penitenciar, a început acum doi ani. Comisarul şef ar fi pus ochii pe ea şi, timp de câteva luni, a chemat-o la el în birou, unde fie urla la ea, fie îi făcea avansuri. 

Unul dintre episoade s-ar fi petrecut chiar în Bucureşti, pentru că bărbatul era cunoscut în Baia Mare şi nu se putea afişa cu ea acolo. Horia Chiş şi-a trimis subalterna în Capitală cu pretinse activităţi de serviciu. Ulterior, a venit şi el în oraş, a închiriat o cameră de hotel şi a dus-o şi pe ea acolo.

Directorul i-ar fi propus să întreţină reluaţii sexuale, iar când ea a refuzat, a dat-o afară din hotel. Picătura care a umplut paharul pentru tânără ar fi avut loc la scurt timp după incidentul din Capitală, pe data de 19 mai 2022. 

Victima a înregistrat conversaţiile cu Horia Chiş

„Mi-aţi băgat mâna în gât, m-aţi împins în uşă. Asta aţi făcut. Şi ştiţi foarte bine că asta s-a întâmplat”, au fost cuvintele victimei pentru Horia Chiş. 

„A alergat-o prin birou, a ridicat mâna la ea. Victima i-a zis că va merge la Poliţie, va depune plângere împotriva lui şi va începe să ţipe în birou să o audă colegii. Atunci directorul s-a potolit şi ea a putut să fugă din birou”, a spus preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Cosmin Dorobanţu.

Femeia i-a povestit medicului că a fost agresată de un coleg, fără să-i dea numele. Speriată că nu va fi crezută, a înregistrat toate conversaţiile ulterioare cu şeful ei. 

„Dacă susţii că eu sunt cel care te-a agresat, se va lăsa cu repercusiuni şi în ceea ce mă priveşte pe mine, şi în ceea ce te priveşte pe tine”, a spus fostul şef de penitenciar. Horia Chiş şi psihologul închisorii au încercat să o convingă pe femeie să nu depună plângere. 

Tânăra a depus însă plângere, atât la poliţie, cât şi la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Ofiţerul a fost demis de la conducerea Penitenciarului Baia Mare, după 14 ani de şefie. Ancheta a scos la iveală şi că, în trecut, Horia Chiş ar mai fi agresat sexual două subalterne. 

Articol preluat integral (text, foto și video) de pe www.observatornews.ro.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

CONTRABANDĂ LA SIGHET: Un bărbat a intrat cu microbuzul într-un stâlp, urmărit fiind de poliţiştii de frontieră. În vehicul avea peste 41.000 de pachete cu ţigări

Redactie

ACTUALIZARE: Microbuz răsturnat în şanţ la Moisei. Pasagerii au ieşit pe geam (FOTO, VIDEO EXCLUSIV)

Vasile Dale

NU FIȚI NAIVI! ESCROCII VOR PROFITA: Maramureşeancă înşelată în numele unor companii de telefonie mobilă

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Doar acceptand cookie-urile va putem asigura o experienta personalizata. Accepta Citeste mai mult