BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

Tânărul de 19 ani care a ucis cu lopata un câine a fost reţinut pentru 24 de ore – ACTUALIZARE

În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care o persoană agresează un câine, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a dispus efectuarea de verificări, pentru identificarea persoanei care a comis fapta și luarea măsurilor legale care se impun.

În baza imaginilor video apărute în spațiul public și a informațiilor deținute, la data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat în localitatea Chelința, orașul Ulmeni.

Persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr, de 19 ani, din Chelința, iar din cercetările efectuate s-a constatat că fapta s-ar fi săvârșit în localitatea Chelința.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și cei din Ulmeni s-au deplasat în zona ”Între plopi”, iar, într-un pârâu, a fost identificat cadavrul exemplarului canin care face obiectul sesizării.

Exemplarul canin a fost transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a mecanismului de producere a decesului.

Astăzi, 12 decembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul de 19 ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prev. de art. 25 alin. 3, lit. a din Legea nr. 205/2004 privind Protecția Animalelor.

Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, urmând să fie prezentat în fața instanței, în vederea pronunțării unei măsuri privative de libertate.

ACTUALIZARE

Față de tânărul de 19 ani, din Chelința, reținut ieri, 12 decembrie, sub aspectul comiterii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Citeşte şi:

Te-ar putea interesa si

COD ROȘU PE ȘOSELE: În numai 4 ore, Poliția Rutieră Maramureș a reținut 29 de permise de conducere și a aplicat amenzi de aproape 100.000 de lei

Vasile Dale

GALERIE FOTO/VIDEO: Două incendii de vegetație uscată la Poienile de Sub Munte

Vasile Dale

EXCLUSIVITATE: Avem imaginile video ale impactului teribil de la Borșa în care o fată de 14 ani a murit (cameră supraveghere)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.